Antena 3 CNN Life Oameni Maratonul televizat realizat de Daniel Osmanovici, marcat de legendarul Alice Cooper

Maratonul televizat realizat de Daniel Osmanovici, marcat de legendarul Alice Cooper

o_1b9l23c381t1h162h9741r5kf288.jpg
Foto: Facebook / Daniel Osmanovici
23 Feb 2017   •   10:41

În anul 2014, colegul Daniel Osmanovici a reuşit cel mai lung buletin meteo din lume. Timp de 37 de ore şi 10 minute a stat în emisie şi a prezentat cel mai lung buletin meteo.

Nu a fost deloc uşor, însă colegul nostru de la Observator, Antena 1, şi-a depăşit limitele, de dragul Kassandrei, o fetiţă greu încercată, chinuită chiar de bunica ei.

Kassandra se pregătea, la acel moment, pentru cea de-a 37-a operație. Banii donaţi pe parcursul celor 37 de ore de maraton au mers la Kassandra.  

Efortul aproape supraomenesc al lui Daniel nu a trecut neobservat. Sute de mii de români au fost impresionaţi de povestea Kassandrei și au donat pentru cauza ei.

Permanent lui Daniel i-au fost alături familia, colegii, prietenii, dar şi persoane publice care au venit să-l susţină.

La Timişoara, în capătul celălalt al ţării, Kassandra şi familia ei i-au ţinut pumnii lui Daniel şi i-au făcut galerie.

Daniel Osmanovici a depăşit cu 3 ore recordul mondial. Timp de 37 de ore a prezentat buletine meteo, a stat de vorbă cu invitaţii şi a răspuns mesajelor venite de la cei peste 300.00 de oameni care i-au urmărit pe internet maratonul.

Trei ani mai târziu, legendarul Alice Cooper a marcat acest efort al colegului nostru și a distribuit, pe Facebook, o imagine în care este descris efortul lui Daniel Osmanovici.

×
Subiecte în articol: Daniel Osmanovici Observator
Cele mai noi știri
Parteneri
x close