Doamna Popescu e învățătoarea mea dragă cu părul ondulat care ne-a zâmbit mereu, care s-a jucat cu noi așa cum făcea și acasă cu fiica ei, Alexandra, care era exact de vârsta noastră. “Noștri, voștri cu un i, niciodată cu doi i” – un joc de cuvinte, o poveste a literelor așezate corect în cuvinte pe care le învățam împreună.
fDoamna Popescu ne-a iubit pe toți, ca pe puii ei. Ne-a îndrumat mânuțele mici pe caietele liniate, ne-a învățat că 1+1 fac 2 și că împreună suntem mai puternici, mai buni, mai frumoși. Am vorbit despre vacanțe, prințese, iubiri de grădiniță, căței, mâncare sănătoasă. V-am zis de bomboanele cu morcov? Și acum visez la ele.
Poate că primii ani de școală merg mână-n mână cu cei 7 ani de acasă. Sunt primele cărămizi la temelia omului ce va să fie. Eu am avut bucuria să am o învățătoare excepțională. Un dascăl ce și-a pus amprenta pe formarea mea. Puteam să fiu orice voiam, pentru că doamna Popescu, alături de familia mea, îmi dădeau încredere. Mulțumesc, doamna Popescu!
Anii au trecut și eu am crescut cu aceeași dorință și ambiție de a fi cea mai bună. Limba română am iubit-o și pentru că doamna Petrescu și doamna Căprioară i-au deslușit tainele și mi-au pus în mâini cărțile. M-au împins aproape să merg la olimpiade. Și le-am mulțumit pentru asta.
Citeşte articolul integral pe Blogul Intact