Alertate de localnici, echipele de intervenţie au intervenit cu un elicopter pentru salvarea patrupedului, care fusese purtat de curenţii râului mai bine de cinci kilometri.
Un pompier a fost coborât, cu o frânghie, în apă şi a reuşit să prindă câinele.
Cei doi au fost duşi apoi de elicopter în siguranţă, pe mal. Ulterior, patrupedul a fost dus la un centru pentru animale. Pentru că nu-i ştiau numele, pompierii i-au spus câinelui "Norocosul".