Antena 3 CNN Life Oameni Eroul Zilei: Sorin Micu, medicul care schimbă viaţa cardiacilor

Eroul Zilei: Sorin Micu, medicul care schimbă viaţa cardiacilor

<1 minut de citit Publicat la 12:08 04 Oct 2018 Modificat la 12:08 04 Oct 2018
Eroul Zilei: Sorin Micu, medicul care schimbă viaţa cardiacilor
Foto: Captură Antena 3

Premieră est-europeană la o clinică din Braşov.  În urma unei intervenţii revoluţionare, un bărbat de 69 de ani, a cărui inimă funcţiona la un sfert din capacitate, va putea duce din nou o viaţă normală. Acesta a suferit un infarct acum cativa ani şi de atunci, boala îl împiedica să ducă o viaţă obişnuită. Pacientului i-a fost implantat un dispozitiv de ultimă generaţie, care îl ajută în tratarea insuficienţei cardiace. Cel care i-a dat această şansă este Sorin Micu, medic primar cardiolog şi doctor în ştiinţe medicale.

''Acest dispozitiv aduce nou faptul că, prin acţiunea sa asupra inimii este singurul dispozitiv cunoscut care poate să crească forţa unei inimi slăbite. Din acest punct de vedere, insuficienţa cardiacă beneficia de terapie medicamentoasă, dar care nu reuşea să oprească curba descendentă a pacienţilor (...) Procedura în sine este de-a dreptul banală în lumea celor care implantează stimulatoare şi defibrilatoare cardiace, pentru că este o procedură similară. Este o procedură care presupune o incizie de câţiva centimentri, se face în anestezie locală, pacientul e treaz, poate să dureze undeva în jur de o oră, iar recuperarea este practic imediată'', a explicat medicul Sorin Micu.

×
x close