Shamsia a fost stropită cu acid pe faţă într-o zi din noiembrie a anului 2008, când mergea alături de colegele ei la liceul Mirwais Nika, o instituţie pentru fete din Kandahar. Doi bărbaţi pe motocicletă s-au oprit lângă ea. Unul dintre ei, mascat, a întrebat-o dacă merge la şcoală, apoi i-a smuls vălul şi i-a aruncat cu acid pe faţă.
Tragedia tinerei afgane a impresionant întreaga lume, generând un val de dezaprobare în lumea întreagă. Laura Bush, care atunci era Prima Doamnă a Statelor Unite, a evocat o "infracţiune nedemnă şi laşă".
În ciuda atacului şi dramei trăite, Shamsia şi-a convins părinţii să o lase să îşi continue studiile. Acum, după cinci ani, ochii încă o mai dor, are probleme cronice de vedere, dar şi-a păstrat mândria şi le predă fetelor din Mirwais Nika.
"Uneori sunt împrăştiate, mă testează", afirmă tânăra zâmbind, în mijlocul fetelor în vârstă de aproximativ zece ani.
"Era foarte important să devin profesoară. Este un mod de a le spune celor care m-au atacat că nu au câştigat", spune tânăra.
În urma atacului, nouă suspecţi au fost arestaţi, apoi eliberaţi fără ca cineva să fie vreodată condamnat pentru această faptă.
Totuşi, unul dintre agresori locuieşte chiar lângă Shamsia, supune tânăra. "El este în libertate şi ce s-a întâmplat ar putea foarte bine să se repete. Trebuie să fie pedepsit, altfel acest lucru îi va spune că nu există justiţie", afirmă ea.
"Preşedintele Karzai a promis să îi spânzure. Dacă vreodată voi avea ocazia să îi vorbesc, îl voi întreba de ce nu a făcut-o", a mai spus tânăra.
Shamsia câştigă 85 de dolari pe lună predând arte plastice şi scriere.
Să rămâi acasă, să nu munceşti? Este de neimaginat pentru Shamsia. "Predând, vreau să arăt că femeile pot face mai multe lucrând decât stând în spatele aragazului", asigură tânăra cu faţa acoperită cu un văl negru.
Educaţia tinerelor este adeseori prezentată ca un succes al efortului internaţional desfăşurat în Afganistan.
Lipsa claselor şi profesoarelor, precum şi căsătoriile precoce care determină fetele să renunţe la sistemul şcolar rămân problematice. Situaţia s-ar putea agrava odată cu retragerea soldaţilor NATO până la sfârşitul lui 2014.