Un om care ne face mândri să fim români.
Dumitru Oprișiu este un pasionat de aviație "ca la carte". Un aviation guy în adevăratul sens al cuvântului. Poate discuta zi și noapte despre acest domeniu fără a-i plictisi pe cei din jur.
Poveștile sale sunt fascinante, iar pasiunea cu care le spune este molipsitoare. Știe să explice termeni complicați din aviație pe înțelesul celor din jur, stârndindu-le curiozitatea și făcându-i să "cerceteze" mai îndeaproape domeniul. Aici însă se cam opresc diferențele dintre pilotul Dumitru Oprișiu și restul pasionaților de aviație.
Astăzi, Dumitru Oprișiu este singurul căpitan român pe 787 Dreamliner.
Teodor Ștefan: Ai iubit avioanele si aviatia inca de mic sau pasiunea s-a dezvoltat pe parcurs? A fost vreun eveniment anume care a declansat povestea de dragoste?
Dumitru Oprișiu: S-ar putea sa para ciudat. Pasiunea mea pentru aviatie a inceput pe la varsta de 6-7 ani ca urmare a unei sperieturi zdravene, trasa intr-un zbor de agrement cu un batran avion Li-2. Eram la Sibiu, orasul meu natal, intr-o duminica superba de vara, la un miting aviatic. Am fost captivat, la inceput, de evolutia acrobatica a marelui pilot Octavian Băcanu.
Cateva cuvinte despre parcursul profesional.
Ce sa spun ca sa nu va plictisesc? Am absolvit Scoala primara si Liceul Energetic in Sibiu. Apoi, Scoala de Ofiteri de Aviatie "Aurel Vlaicu" de la Buzau, pe care am absolvit-o in 1976 trecand in rezerva cu gradul de locotenent. Am realizat in acei 3 ani ca n-as putea suporta vreodata regimul si regulile armatei, cele mai multe lipsite de orice fel de logica. Le asemanam cu cele dintr-o manastire, unde toti calugarii se supun neconditionat staretului. Iar lectiile politice, un fel de spalare a creierelor, erau o adevarata tortura. Rigiditatea in gandire, unde altcineva trebuia sa gandeasca pentru tine si sa decida fiecare pas pe care trebuia sa-l faci, mi s-a parut o aberatie de neacceptat. Dar, cu toate cate au fost, le pastrez o vie amintire unor instructori pe care i-am avut. Oameni deosebiti, adevarati profesionisti si suflete nobile a caror singura tangenta cu armata era ca purtau acea haina. Cu ei am pastrat legatura multi ani si mereu mi-a facut o deosebita placere sa-i revad, sa depanam amintiri pana cand, asa cum se spune la noi, fiecaruia i se termina ata vietii si decoleaza pentru ultima oara spre un alt cer.
Au urmat 7 ani de aviatie sportiva unde, in afara de planor, am zburat pe toate avioanele din acea vreme. Cred ca vreo 8 tipuri. A fost poate cea mai frumoasa perioada petrecuta in aviatie! Mai ales anii din cadrul Lotului National de Acrobatie, unde am avut colegi minunati, piloti cu performante deosebite la concursurile internationale. Rezultate cu care altii s-au impaunat si au beneficiat de pe urma lor, iar noua ne-au oferit, pana in ziua de azi, eterna desconsiderare. Tipic plaiurilor mioritice!
Citeşte interviul integral pe www.aeronews.ro.
