Diana Necula este absolventă de liceu, iar la examenul de Bacalaureat a obţinut media 9,50. A urcat pe podium la Olimpiada Naţională de Biologie, fapt ce i-a asigurat admiterea la orice facultate de Medicină din ţară.
Tânăra îşi ajută părinţii şi vinde roşii la taraba, în piaţă. Şi asta nu pentru că provine dintr-o familie fără posibilităţi financiare. Mama ei este directorul unei şcoli din judeţ, iar în timpul liber se ocupă de legumicultură.
Adolescenta a ales să îşi ajute părinţii, astfel că stă ore bune în piaţă şi îşi vinde marfa.
"Pe parcusrsul liceului, am participat la Olimpiada de Biologie şi am reuşit să ajung la Naţională. M-am rugat foarte mult să iau ceva la Naţională, pentru că un premiu îţi asigură intrarea la facultate.
Prin muncă am ajuns să fiu admisă la orice facultate de Medicină din ţară", mărturiseşte Diana.
Mama adolescentei, directoarea şcolii din localitatea Gherăseni, este cea care i-a transmis respectul pentru muncă, iar valorile după care a fost crescută Diana se văd acum , la vârsta la care tânăra urmează să-şi leagă drumul în viaţă.
"Atunci când copilul trăieşte şi creşte într-un mediu în care se munceşte şi vede că munca aduce şi rezultate, e ceva normal, devine normalitate, nu e obligaţie. Totul a fost la început în joacă.
Eu am mai spus, grădina a fost spaţiul lor de joacă. Acolo au învăţat să se joace, mergeau pe lângă mine, doar din dorinţa de a petrece mai mult imp împreună şi încet, încet s-au responsabilizat până când au ajuns să vină inclusiv la tarabă şi să interacţioneze cu oamenii", spune mama tinerei olimpice.
"Din păcate, nu pot să îi ajut atât de mult, pentru că am avut foarte mult de învăţat şi ei au înţeles, m-au susţinut, însă acum când chiar pot şi chiar am timp, de ce să mă dău înapoi, adică ştiu cât muncesc, ştiu că muncesc pentru noi", mai spune Diana.
Diana va începe în toamnă cursurile Fcaultăţii de Medicină din Bucureşti, iar până atunci îşi va ajuta familia în ţară. După absolvire, îşi doreşte să profeseze în ţară.