Șeful Secției Cardiovasculare de la Spitalul Universitar de Urgență București, conf. dr. Cătălin Badiu, a revenit în România, după o perioadă petrecută în Germania, pentru a salva pacienții cu probleme cardiovasculare.
„A fost o perioadă în care lucram două săptămâni în Germania și două săptămâni în România. Mi-am dat seama după câteva luni că nu mai pot face acest lucru. În România era foarte dificil. În momentul în care plecam, trebuiau să fie toți pacienții externați”, a spus Cătălin Badiu.
„Lucrez și la stat și la privat. Doar în două locuri fiindcă încerc să fiu prezent pe cât posibil în ambele”.
„Avem ajutor. Fără management nu s-ar putea. Managementul spitalului încearcă să dezvolte cât mai mult această secție. Nu putem spune că suntem la performanța absolută, dar facem pași spre chirurgie modernă. Din păcate, nu avem posibilitatea să operăm toți pacienții. Există listă de așteptare. Se fac eforturi să putem deschide un bloc operator nou și atunci va putea să crească și numărul de pacienți”.
„Sunt foarte mulți pacienți care așteaptă pentru operațiile cardiovasculare”.
Cătălin Badiu a explicat cât de importantă este relația cu pacientul și ca acesta să fie într-o stare psihică bună.
„Foarte mulți sunt speriați, dar nu toți. Contează modul în care vorbești cu pacientul și modul în care îi comunici ce faci. Operațiile sunt precise. Fiecare chirurg trebuie să aducă și o bucățică din el în fiecare operație. Dar operațiile sunt clare și când pacienții înțeleg acest lucru au mai multă încredere. Pacienții sunt tratați bine și calitatea vieții lor se schimbă. De cele mai multe ori, își depășesc spaima. Sunt și pacienți care refuză o intervenție chirurgicală.
Cel mai în vârstă pacient pe care l-a operat și salvat a fost o doamnă de 96 de ani.
„Nu l-am operat în România. Ci în Germania. A fost o doamnă de 96 de ani. Se întâmpla atunci când nu erau atât de dese operațiile de implantare de valvă. Pacienta de 96 de ani mi-a fost foarte simpatică. Vorbea foarte mult și mi-a povestit de perioada ei de după război și nu îi era absolut deloc frică de operație. Contează foarte mult cum vine pacientul. Starea psihică contează foarte mult”.
Cătălin Badiu a povestit și cum a ales drumul spre chirurgie cardiovasculară.
„Din dorința de a deveni chirurg. Chirurgia m-a pasionat și interesat de la început. Medicina am făcut-o pentru a face chirurgie. Încă din anul 1 de facultate știam asta. Nu mă gândeam exact că voi face chirurgie cardiacă, dar din anul 3 am știut că asta vreau să fac”.
Chirurgul a dezvăluit că a moștenit pasiunea pentru medicină de la tatăl său. „Tatăl meu a murit când aveam 15 ani. Și-a dorit să fac medicină. Mereu m-a luat mereu în serios când vorbeam despre asta”.