Antena 3 CNN Life Oameni După 17 ani de căsătorie fericită, o femeie povestește: „Într-o zi am dat un telefon și am auzit o voce bizară”. Cine era bărbatul  

După 17 ani de căsătorie fericită, o femeie povestește: „Într-o zi am dat un telefon și am auzit o voce bizară”. Cine era bărbatul  

3 minute de citit Publicat la 14:30 27 Iun 2018 Modificat la 14:30 27 Iun 2018
o_1ch0avnu214p314ec1ldh1sbh4b48.jpg

Yve Gibney, o asistentă medicală din Merseyside, a fost într-o căsnicie fericită timp de 17 ani, când soțul ei, Maurice a început să se comporte ciudat.  

Cei doi s-au întâlnit în Nigeria în 1995 la un bar. A fost o atracție imediată și relația a avansat foarte repede. La numai trei luni după prima întâlnire cei doi s-au căsătorit, iar după doi ani au avut un băiețel împreună. Cu toate acestea, femeia avea un fiu mai mare așa că s-a întors în Marea Britanie pentru a îl ajuta pe acesta cu examenele de liceu, iar relația cu soțul a continuat la distanță. Amândoi mai avuseseră relații la distanță, deci erau mulțumiți cu viața lor și considerau că au o căsnicie fericită. Vorbeau constant, își trimiteau mesaje în fiecare moment al zilei, iar toți prietenii lor spuneau că ei comunică mai mult decât cuplurile care locuiesc împreună.  

Totul s-a schimbat însă în 2011 când bărbatul se afla în Oman cu munca, iar Yve în Marea Britanie alături de copii. Bărbatul a început să se îndepărteze și să facă vizite din ce în ce mai scurte acasă. „În 2011 când a mers în Oman să lucreze, în timp ce eu am rămas în Marea Britanie, comportamentul lui a început să se schimbe. El a spus că este din cauza  presiunii muncii, ceea ce însemna că nu putea veni acasă la fel de des ca în mod normal. Se întoarcea pentru vizite scurte, spre deosebire de vizitele de două sau trei săptămani pe care le făcea înainte”, povestește femeia. 

Yve mărturisește că nu era suspicioasă în acel moment, însă comportamentul lui a afectat mult relația. El a început să se plângă că este deprimat și că motivul supărării era că nu putea ajunge pe acasă la fel de des ca înainte. El trebuia să meargă acasă de Crăciun în 2012, însă cu câteva zile înainte a spus că nu poate sosi, și că un terapeut l-a sfătuit să nu se întoarcă acasă. În ianuarie, când a ajuns în sfârșit acasă, a refuzat să își discute comportamentul, ceea ce a dus la o ceartă foarte mare. Bărbatul a plecat de acasă. În acea noapte, el închiriase o mașină cu care a venit acasă și cu care a plecat în urmă cerții. Îngrijorată fiind de starea soțului, femeia a sunat la compania de închiriat mașini de unde acesta luase automobilul.

În acel moment însă, a avut o mare surpriză: angajutul companiei i-a spus că își amintește de bărbat de la Crăciun, când acesta închiriase o mașină luxoasă. Din câte știa Yve însă, de Crăciun, bărbatul nu era în țară. Yve a făcut rost de adresa pe care era înregistrată mașină și de numărul de telefon și a sunat la casa respectivă. Apelul a intrat la căsuța vocală, care părea fi a unui bărbat, așa că femeia a bănuit că din cauza depresiei, soțul ei a preferat să stea la niște prieteni. „Ma gândeam: "OK, aceștia trebuie să fie prieteni din Oman, probabil că s-a întors în Marea Britanie, dar nu s-a simțit capabil să vină acasă din cauza depresiei și s-a dus să stea cu ei". Am continuat să mă gândesc: "E atât de deprimat, nu cred că ar avea capacitatea mentală de a avea o aventură și de a păstra tot secretul", a mărturisit femeia. 

Yve a început procedurile de divorț deoarece nu voia sa rămână cu un bărbat care nu mai venea acasă și își părasise familia cu atâta ușurință. A trecut un an de la demararea procedurilor de divorț, iar dupa ce a văzut o poza pe Facebook, femeia a încercat din nou să sune la numărul de care facuse rost de la compania de închiriat mașini. Prefăcându-se că suna din partea firmei, femeia l-a intrebat pe bărbatul care a răspuns care este numele lui și relația pe care o are cu Maurice. Atunci, bărbatul de la celalat capat al telefonului a spus: „sunt cumnatul lui”. „Îmi amintesc că tremuram violent când mi-a spus asta. A trebuit să-mi pun mâna pe mâna care ținea telefonul. Am întrebat: "Este același Maurice Gibney din Liverpool?" și l-am descris, a spus da și a întrebat: "Cine ești tu?" Am spus "Sunt soția lui". Și în celălalt capăt al telefonului era doar o tăcere”, povestește femeia.

Ulterior, Yve a aflat că el se declarase divorțat de câțiva ani. L-a dat în judecată, iar bărbatul a fost condamnat la 6 luni de închisoare pentru bigamie. 
Yve spune acum că nu ințelege de ce acesta nu a optat pentru divorț încă de la inceput, și a trebuit sa aleagă o cale atât de dureroasă atât pentru ea cât și pentru cei din jur, mai ales copilul lor. Acum nu mai simte nimic pentru el, și a găsit un bărbat care să o ajute sa treacă peste. Totuși, durerea rămâne, iar șocul nu se va duce niciodată. 

Sursă: BBC

×
Etichete: experienta divort
x close