Căutând asistenţă despre cum să gestioneze situaţia acelui „cult mizerabil”, Plinius i-a scris o scrisoare Împăratului Traian. L-a întrebat cum şi pe cine să pedepsească.
Scrisoarea aceasta este una dintre cele mai vechi documente care atestă conflictul dintre creştini şi romani.
Vă prezentăm în continuare atât scrisoarea redactată de Plinius, cât şi răspunsul Împăratului Traian:
„Împăratului Traian
Este obişnuinţa mea să vă aduc la cunoştinţă toate dificultăţile mele pentru că dumneavostră, domnule, sunteţi cel mai în măsură să-mi spulbere îndoielile şi să mă scoată din ignoranţă.
Nu am fost niciodată prezent la o judecată a creştinilor. În consecinţă, nu ştiu natura, gradul pedepselor care se aplică în mod normal creştinilor sau procedurile prin care se începe o investigaţie şi cât de departe trebuie dusă o astfel de anchetă. De asemenea, nu ştiu dacă trebuie să tratez tinerii şi bâtrânii în acelaşi fel, dacă putem ierta o persoană care îşi retrage convingerile sau dacă simplul nume de „creştin” se poate pedepsi sau trebuie pedepsite fărădelegile asociate cu acest nume.
Acestea sunt metodele pe care le-am aplicat până acum cu persoanele acuzate de creştinătate care au ajuns în faţa mea: le-am întrebat dacă sunt creştine. Dacă au recunoscut, le-am mai întrebat o dată, întrebarea fiind însoţită de menţiunea pedepsei care le aşteaptă. Dacă au insistat să spună că sunt creştine, am ordonat să fie executate. Oricare ar fi natura fărădelegii lor, sunt convins că încăpăţănarea lor de neclintit nu trebuie să rămână nepedepsită.
În ultima vreme, natura acuzaţiilor s-a diversificat din ce în ce mai mult. Un pamflet anonim care a început să circule menţionează numele câtorva persoane acuzate. Dintre acestea, cred că ar trebui să le înlătur pe cele care au negat că sunt sau că au fost vreodată creştine, care au repetat după mine o formulă de invocare a zeilor şi au adus ofrande cu vin şi tămâie la statuia ta (am cerut ca statuia să fie adusă în sala de judecată) şi care au ocărât numele lui Hristos.
Alte persoane, ale căror nume mi-au fost date de informatori, au recunoscut în prima fază că sunt creştine, apoi au retras ceea ce au recunoscut. Mi-au spus că au încetat să fie creştine cu mulţi ani în urmă. Cu toţii au făcut plecăciuni în faţa statuii tale şi în faţa imaginilor zeilor şi au ocărât numele lui Hristos. Mi-au mai povestit că nu au făcut nimic altceva decât să se întâlnească seara pentru a recita versete în onoarea lui Hristos şi au făcut un pact să se abţină de la fărădelegi, să nu fure, să nu comită adulter. După această ceremonie, obişnuiau să se împrăştie şi să se adune mai târziu ca să mănânce. Dar mi-au mai zis că au pus capăt acestui obicei în momentul în care am emis ordinul care interzicea societăţile politice. Am torturat două sclave şi nu am descoperit nimic altceva decât un fel de cult dus la dimensiuni extravagante.
M-am oprit aici cu examinările pentru a mă consulta cu dumneavoastră. (...)”
Acesta a fost răspunsul lui Traian:
“Ai urmat cursul normal al procedurilor, dragul meu Plinius, întrucât este greu de stabilit o formulă generală şi fixă pentru toate cazurile. Persoanele astea nu trebuie să fie vânate.
Dacă sunt aduse în faţa ta şi dacă acuzaţiile sunt dovedite şi ele recunosc că sunt creştine, atunci trebuie să le pedepseşti. Dar dacă o persoană neagă că este creştină şi aduce ofrande zeilor, trebuie să fie iertată oricât de suspect i-ar fi trecutul.
Dar nu poţi să bazezi acuzaţiile pe pamflete anonime. Creează un precedent nefast şi nu sunt în conformitate cu spiritul zilelor noastre”.
