Antena 3 CNN Life Oameni Cele mai răsunătoare eşecuri din ultimii 20 de ani. Domeniul în care niciun antreprenor român nu a reuşit

Cele mai răsunătoare eşecuri din ultimii 20 de ani. Domeniul în care niciun antreprenor român nu a reuşit

1 minut de citit Publicat la 19:36 11 Feb 2016 Modificat la 19:36 11 Feb 2016
tie-690084_960_720.jpg
Foto: pixabay.com
Comerţul alimentar este domeniul în care niciun antreprenor român nu a reuşit să facă faţă pieţei, concurenţei străinilor, cerinţelor clienţilor. În alte segmentele ale comerţului, fie de bricolaj (Dedeman), mobilă (Mobexpert) sau electro-IT (Altex), românii şi-au construit afaceri puternice, care au ţinut piept străinilor chiar şi în perioada de criză. Retailul alimentar este însă un domeniu în care şi afaceri străine au capotat, cu toată forţa fianciară a companiilor-mamă.
 
Univers’all
Reţeaua de supermarketuri controlată de omul de afaceri Răzvan Petrovici a fost înfiinţată în 2000, iar în 2006 a bifat primul eşec de proporţii din piaţa românească. La acel moment, era cel mai mare retailer român din domeniul alimentar, atât ca venituri cât şi ca suprafaţă de vânzare, cu o reţea de 14 spaţii, dintre care magazinul fanion era amplasat în spatele magazinului Unirea din Capitală. Deşi trecuse prin mai multe perioade de criză, punctul critic a intervenit la finalul lui 2006. „Pe la ora 10 seara mă sfătuiam cu Geo (Geo Buruiană, fost director general al reţelei - n.red.) care sunt soluţiile pe care le avem“, povestea pentru Business Magazin Petrovici la acel moment.

ETHOS
Ion Şoloman intra în catalogul tinerilor manageri în anul 2008, la 40 de ani. Era proprietarul reţelei de supermarketuri Ethos, cu 16 magazine şi peste 22 de milioane de euro cifră de afaceri în 2007, cu 70% mai mare decât cea din 2006 - povestea de succes a unui antreprenor care şi-a făcut intrarea în afaceri cu distribuţia de carte, în 1992.
Continuarea pe businessmagazin.ro

×
x close