Antena 3 CNN Life Oameni A ajuns în scaun cu rotile, pentru că și-a servit țara. Dar nimeni nu îl băga în seamă. Internetul a făcut dreptate

A ajuns în scaun cu rotile, pentru că și-a servit țara. Dar nimeni nu îl băga în seamă. Internetul a făcut dreptate

1 minut de citit Publicat la 14:44 21 Feb 2016 Modificat la 14:44 21 Feb 2016
hamlett.png
Sergentul William Hamlett a fost pușcaș marin timp de 14 ani, timp în care a avut trei tururi în Irak și unul în Afganistan și a primit multiple decorații.

În ultima misiune din Afganistan, William a fost rănit grav și lăsat la vatră, iar acum suferă de afecțiuni ale creierului, stres post-traumatic, multiple leziuni ale membrelor, fiind imobilizat într-un scaun cu rotile.

Pentru că are nevoie permanentă de ajutor și casa sa nu este adaptată nevoilor unei persoane cu handicap, în numele lui William a fost lansată o campanie online de strângere de fonduri.

Campania a fost lansată în septembrie 2015. Scopul acesteia era să strângă 100.000 de dolari. În cinci luni, se adunaseră puțin peste 2.000 de dolari, de la 13 persoane.

Și apoi s-a produs miracolul. Pe internet a apărut o poză a campaniei destinată lui William, alături de una de strângere de fonduri pentru rapper-ul Kanye West (nr.r - West s-a plâns că este falit și are datorii de peste 50 de milioane de dolari). Pentru Kanye, în trei zile, donaseră mai mulți oameni, iar suma strânsă era mai mare decât cea a lui William.

Și internetul a făcut dreptate. În două zile s-au strâns peste 65.000 de dolari pentru William, care în curând va avea banii necesari pentru a-și modifica locuința.

×
x close