Antena 3 CNN Life Oameni ANTENA3.RO LIVE. Despre minuni și fapte bune de Sărbători

ANTENA3.RO LIVE. Despre minuni și fapte bune de Sărbători

3 minute de citit Publicat la 16:15 30 Noi 2017 Modificat la 16:15 30 Noi 2017
o_1c06gomef911kge13pr1jsa7038.jpg

Maria Coman a întrebat-o pe Alexandra Râureanu ce planuri are pentru luna decembrie. „Am întrebat-o pentru că ea și ale ei Zile cu Fapte Bune sunt asa, un fel de reper pentru mine de Sărbători. Rar apuc să-mi caut singură cauzele, așa că mă lipesc bine-mersi de munca Alexandrei și a Roxanei Dumitru”, a spus Maria Coman.

"Deci am planuri mari si extrem de utile pentru copii: sa le luam pijamale! Si sa le pot oferi o masa sanatoasa- da’ asta e la capitolul lux. Si mai am in plan sa cumpar fiecarui copil cate un urs de plus din ala mare!". Asta face Alexandra. Minuni pentru copiii bolnavi. 

Programul Alexandrei Râureanu în fiecare zi

”Eu încerc să aduc cât mai multă bucurie copiilor bolnavi de cancer. Programul se numește ”Zi cu fapte bune”, este un program ce își propune să îmbunătățească timpul petrecut de acești copii în spital. Facem petreceri de zile de naștere, petreceri tematice. Încercăm să facem copiii fericiți. Totul a început acum șase ani, printr-un program de voluntariat. Erau zece oameni. Eu nu fusesem niciodată și nu înțelegeam ce înseamnă cancer la copii. Când am văzut ce mult se bucură când noi cântau am zis că o să mai vin. Apoi am început să aduc fructe, apoi am constituit asociația. În luna aceasta sperăm să scoatem cartea de bucate pentru copii și să reușim să le dăm o masă sănătoasă în fiecare zi.”, a spus  Alexandra Râureanu.

Ca să putem să asigurăm mesele sănătoase pentru acești copii mi trebuia un fond de peste 2000 de lei pe lună.

 

Programul ”Zi cu Fapte Bune”

”Înseamnă sărbătorirea zilelor de naștere, înseamnă zilele cu fructe și alimentație sănătoasă, asigurarea unei igiene corecte. Sunt lucruri mici la care nu te gândești că sunt necesare. La un copil cu cancer igiena e fundamentală. Copiii aceștia sunt extraordinari. Ei sunt normali, dar cu un curaj mult mai mare, iar experiențele acestea îi maturizează foarte mult. Fiecare e deosebit în felul lor și înveți mereu. Despre asta este viața. La sfârțitul zilei rămân emoțiile. Contează mult felul în care gândești. Trebuie să vezi cât curaj,determinare și dragoste este și te încarci cu energie, iar apoi vii și ziua următoare. ”, a declarat Alexandra.

 

Obiectivele pentru luna Decembrie

”Mi-am propus ca în această lună să luăm pijamale pentru copii. Vrem să luăm 140 de pijamale. Mai nou am o obsesie cu urșii. Vreau să duc mai mulți urși de pluș pe care copiii chiar pot dormi. Am dus câțiva și am văzut bucuria din ochii lor. Aș vrea să mai duc și niște zâne pentru micuți. Am vorbit cu trei fete să achiziționăm câteva costume pentru prințese. Ne-am gândit la un moment dat să luăm mai multe cutii poștale, unde oamenii din afară pot trimite scrisori, iar astfel să creem o corespondență. Sperăm că vom reuși și acest lucru. Îmi doresc să fac proiectul complet, nu pe bucățele. Programele sunt în mare parte constante. În luna decembrie vin foarte mulți oameni pe secții. Sunt mulți care vin pentru prima dată. Poate să îți dea un impact pozitiv acest lucru și să te facă să mai vii. Copiilor le face plăcere să împodobească secțiile. O fetiță chiar a venit cu bradul și decorațiunile de acasă și abia așteaptă acest eveniment”, a mai afirmat tânăra.

 

 

Sponsorii Programului ”Zi cu Fapte Bune”

”Majoritatea fondurilor vin de la persoane fizice. Avem și câteva firme care ne sponsorizează, însă acestea o fac în mod sporadic. Nu sunt lucruri dificile. Dacă lucrurile pe care le faci vin din suflet nu este greu să găsești. Mereu am găsit oameni care să sponsorizeze proiectele. Asta vine dacă vrei să faci un lucru bun cu sufletul. Mi-ar plăcea ca oamenii să știe mai multe despre copii și despre curajul pe care aceștia îl iau. Mi-aș dori să conștientizeze că lucrurile de care au nevoie acești copii nu sunt costisitoare. Trebuie să știe de conceptul de ”trebuință de bine”. Au fost oameni care mi-au spus că vor să vină. Aceștia s-au jucat cu ei, au stat la povești. S-au simțit bine. Avem în jur de 150 de copii până acum. Pentru luna aceasta dorim să strângem pijamale pentru copiii de la Fundeni și încercăm să adunăm puțin programul de nutriție și costumele pentru zâne. Oamenii ne pot găsi pe pagina de Facebook ”Zi cu Fapte Bune”.”, a povestit Alexandra.

 

 

 

Antena 3 la lansat joi, de la ora 15.00, un nou proiect, “antena3.ro LIVE, cu Maria Coman”, un format săptămânal de interviuri exclusiv online, care va aborda temele momentului  şi le va analiza împreună cu cei în măsură să ofere răspunsuri.

Înregistrările dezbaterilor pot fi găsite și pe canalul de Youtube antena3ro.

×
x close