„Am scăpat dintr-un loc groaznic” spune DePrince. „Nu imi imaginam că voi ajunge vreodată aici. Îmi trăiesc visul în fiecare zi”.
Michaela DePrince s-a născut în Sierra Leone în 1995. Părinţii ei naturali, ambii ucişi în războiul civil, au numit-o Mabinty. După moartea părinţilor, fata a ajuns într-un orfelinat. Acolo, a devenit un număr.
„Ne numerotau de la unu la 27” îşi aminteşte Michaela. „Unu era copilul favorit de la orfelinat şi 27 era cel mai oropsit”.
Michaela era numărul 27, pentru că suferea de vitiligo, o boală care presupune depigmentarea pielii. Pentru „mătuşici” (persoanele care conduceau orfelinatul) era evident că spiritul cel rău sălăşluia în fetiţa de trei ani.
„Credeau că sunt copilul Satanei. Îmi spuneau în fiecare zi că nu am cum să fiu vreodată adoptată pentru că nimeni nu vrea un copil al Satanei”.
Chiar dacă toţi copiii din orfelinat erau încurajaţi să nu se joace cu ea, Michaela şi-a găsit un prieten în numărul 26. 26 nu era nici ea pe placul „mătuşicilor” pentru era stângace.
26 şi 27 dormeau pe aceeaşi saltea. Noaptea, când Michaela avea coşmaruri, „prietena ei de saltea” o liniştea cu poveşti frumoase.
La orfelinat exista şi o profesoară care nutrea un interes aparte pentru Michaela. Obişnuia să stea cu ea la finalul orelor de curs pentru a o ajuta la teme. Într-o seară, când cele două îşi luau „la revedere” la poarta şcolii, trei soldaţi au trecut pe lângă ele.
„Doi dintre ei erau beţi. Profesoara mea era în afara gardului, eu eram încă înauntru. Soldaţii beţi au văzut că profesoara era însărcinată”.
Războiul civil din Sierra Leone, care a avut loc pe parcursul a zece ani, a fost cunoscut pentru atrocităţile sale. Femeile însărcinate erau victimele unui ritual îngrozitor. Soldaţii le taiau pur şi simplu pântecele pentru a vedea dacă fătul este băiat sau fată.
"Dacă găseau un băiat, lăsau femeia să trăiască sau salvau fătul. Dar când i-au tăiat pântecele profesoarei mele au găsit o fată, aşa că i-au tăiat mâinile şi picoarele” povesteşte Michaela.
Amintirile Michaelei despre copilăria ei sunt fragmentare, momente de realitate sfâşietoare. La scurt timp după uciderea profesoarei ei, Michaela a descoperit ceva ce avea să-i schimbe viaţa: o revistă ruptă.
"Era o femeie frumoasă în poză. Stătea pe vârfuri şi era îmbrăcată într-un tutu roz, foarte frumos. Nu mai văzusem niciodată aşa ceva. Vedeam în acea persoană frumuseţea, speranţa şi dragostea pe care eu nu le aveam. Şi mi-am zis „Wow, aşa vreau să fiu şi eu””.
Michaela a rupt poza din revistă şi, pentru că nu avea unde să o pună, a ascuns-o în lenjeria intimă.
Într-o zi, conducerea orfelinatului a fost avertizată că instituţia urma să fie bombardată şi toţi copiii au fost transferaţi într-o tabără pentru refugiaţi. Acolo, Michaela a aflat că singura ei prietenă, cea cu care împărţea salteaua, urma să fie adoptată.
O femeie din SUA, Elaine DePrince, venise să adopte copilul cu numărul 26. Când americanca a aflat că Michaela avea şanse extrem de mici să fie adoptată, a decis să le adopte pe ambele fete.
Când a ajuns în State, Michaela povesteşte că nu înţelegea ce i se întâmplă. „Mă uitam mereu la picioare oamenilor. Credeam că toţi merg pe vârfuri, ca balerina din revistă".
Noua mamă a Michaelei şi-a dat seama foarte repede de obsesia fetei. „Am văzut „Spărgătorul de nuci” de 150 de ori”, spune Michaela.
La cinci ani, Michaela lua primul ei curs de balet. „Este o provocare. Este suficient să te uiţi la companiile de balet. Nu vei vedea prea multe balerine de culoare” explică Michaela.
Acum în vârstă de 17 ani, Michaela se află într-un turneu internaţional alături de Compania de Dans din Harlem.
Sursa: BBC News
