“Patriotism este un cuvânt frumos”
Oianu este acel gen de om pe care fie îl iubești, fie îl urăști, dar nu-ți poate rămâne indiferent. Și știe că, pentru unii este greu de înțeles, pentru că nu are rețineri în a spune adevăruri deloc comode. Crede cu tărie că singură noastră salvare, a românilor, în acest moment, este că la putere să vina o persoană care să iubească țara asta cu adevărat, până la sacrificiu. “Patriotism este un cuvânt frumos, a fost murdărit în perioadă comunistă. Dacă eu îmi iubesc țara și mă întâlnesc cu un francez care își iubește țara, de-aici poate porni o conversație frumoasă, constructivă, o prietenie, nu-nseamna că trebuie să ne dăm în cap unul altuia”, spune el.
OIanu este designer, așadar un individ care și-a asumat rolul de oglindă a societății în care trăiește și a cărui menire este să aducă puțină bucurie semenilor lui. “În martie s-au împlinit 20 de ani de la prima prezentare pe care am avut-o . Abia acum șapte ani am început să fac pace cu mine, muncă mea a căpătat sens, și apoi am început să am satisfacții. Căutările tinereții sunt răsplătite la anii pe care îi am eu acum, asta-I o veste buna”, a spus el.
“Românii sunt greu de iubit”
Adrian Oianu a plecat din România în urmă cu mulți ani, unul dintre motive fiind acela că nu putea fi mândru de poporul din care provine. “Să fim seriosi”, spune el, “românii sunt greu de iubit, e dificil să găsești motive pentru care să fii fericit că ai rădăcinile aici. Declicul s-a produs în străinătate, când am întâlnit oameni care proveneau, de asemenea, din țări de care cu greu puteai fi mândru și totuși li se umpleau ochii de lacrimi de fericire când povesteau de locul de baștină. Și-atunci mi-am zis, domnule, dacă el poate vorbi cu atâta plăcere de țara lui, care n-are nici pe departe istoria poporului meu, atunci eu? Eu chiar nu pot găsi motive de mândrie?” Așa a pornit drumul lui OIanu, acela de a crea o colecție inspirată din costumul tradițional românesc. În 2006 a deschis această poartă, de readucere în atenția publicului a identității strămoșești. “Eu am spus că este de inspirație tradițională, dar nimeni n-a văzut asta în creațiile mele, toți spuneau că e interesantă, specială, dar mesajul meu n-a fost descifrat de la început”, povestește designer-ul. “Sase ani am făcut doar rochii, am purtat mesajul de reîntoarcere la feminitate. Femeia româncă e frumoasă, naturală veselă, e o plăcere s-o privești. Meritul meu este acela că am studiat-o și am transpus în rochii ce-am vazut”, spune Adrian Oianu. Și-apoi, anul trecut, a creat tricoul românesc. “Nu mai departe de anul trecut, o femeie care îmbrăca ie nu era văzută ca un trend-setter, ci se credea fie că n-avea bani să-și ia un brand serios, fie că n-avea inspirație. Și atunci eu am luat tricouri simple pe care am aplicat o bucățica din tradiția românească, o țesătură cu o mare încărcătură de tradiție, dar și emoțională, gândiți-va doar ce muncă titanică presupune o broderie. Femeia care cosea luni în șir la o cămașa se gândea cu drag la bărbatul ei, la copiii ei, fiecare bucată de broderie de pe fiecare tricou românesc este o comoară sentimentală”, afirmă Oianu. Care-ar fi secretul împlinirii pentru creatorul tricoului românesc? “Nu contează destinația, ci drumul. Nu ne-am dorit nimic, echipa mea și cu mine. Ideea este că, dacă tu crezi cu adevărat în muncă ta, în creația ta, până la urmă se va forma acel current, acea energie, prin care vor fi și ceilalți convinsi”, a mai spus Adrian OIanu.