Peter Papathanasiou împărtășește cu The Guardian experiența sa unică care i-a schimbat cursul vieții:
„Aveam 24 de ani și tocmai tocmai ce îmi terminasem diploma de licență când, din senin, mama mea de origine greacă m-a anunțat că are ceva să îmi spună: "Arăți ocupat totuși, deci îți voi spune mai târziu ...". I-am răspuns: "Mamă, dacă ai ceva de spus, spune-mi acum."
Era un pic speriată și mi-a cerut să mă așez, dar am refuzat. Credeam că o să-mi spună că cineva moare. În schimb, mi-a dezvăluit că ea nu este mama mea biologică. Fratele ei, unul dintre unchiii mei, un om pe care nu l-am cunoscut niciodată și care locuia în nordul Greciei, era de fapt tatăl meu biologic.
Întotdeauna am știut că părinții mei, care se stabiliseră în Canberra, Australia, s-au luptat să aibă copii. Au încercat timp de 17 ani și au trecut prin trei pierderi de sarcină. Când mama a trebuit să se intoarcă în Grecia în 1973 pentru a își vizita tatăl bolnav, acesta i- a spus: "De ce nu vezi dacă poți să iei un copil dintr-un orfelinat din Salonic?" Dar nu a mers. Așa că fratele ei cu soția lui care aveau deja avea doi copii, de 10 și 11 ani, s-au oferit să îi dăruiască un copil. Mama a petrecut cinci luni în Grecia când m-am născut, îngrijindu-mă și făcând actele necesate. Certificatul de naștere a fost emis cu numele meu adoptiv și îmi declara părinții adoptivi ca fiind adevărații părinți. Am plecat apoi în Australia cu mama adoptivă când aveam șase luni. Părințiilor mei biologici le-a fost greu să mă dea iar George, fratele meu, mi-a spus mai târziu că atunci când am fost luat, era că o perioadă de doliu în familie, nimeni nu a vorbit timp de trei zile.
Am avut o copilărie fericită, dar tot timpul m-am simțit un pic ciudat. Eram singurul grec din școală, și nu aveam frați sau surori. Mama mi-a spus că au așteptat să îmi zică adevărul pană după ce am terminat facultatea, pentru că nu au vrut să-mi deranjeze studiile. Tata la lăsat-o pe mama să îmi spună deoarece era partea ei din familie, iar el nu a fost niciodată o persoană care vorbește mult.
Mama lăcrima când mi-a spus, dar până la urmă a părut mai ușurată. Era bucuroasă că am aflat de ea. La început eram șocat, această femeie nu mai era mama mea. Apoi m-am simțit înșelat și nervos. În cele din urmă, am simțit un mare entuziasm pentru că aveam frați.
Mama mea biologică a murit în 1993. Mama s-a simțit vinovată că mi-a negat șansa de a o întâlni. Mă întrebăm de ce moartea cumnatei ei o afecta atât de mult, iar acum avea sens. Tatăl meu biologic era încă în viață când am descoperit adevărul, dar a murit doi ani mai târziu, înainte să am ocazia să-l întâlnesc. Mă întreb deseori de ce nu am călătorit să îl văd imediat. În realitate, nu am vrut să cunosc alt set de părinți.
Mi-am iertat repede părintii. M-au iubit întotdeauna și îmi doreau doar binele. Soția mea și cu mine ne-am străduit să concepem timp de doi ani și asta a fost greu. Mama și tata au încercat asta timp de aproape 18 ani, deci îi înțeleg. ”
Sursă: The Guardian
