„De când eram mică, m-am confruntat cu discriminare, violenţă, ameninţări, intimidări şi abuz verbal, pe stradă şi în mijloacele de transport. Toate acestea din cauza felului în care arăt. Sufăr de o boală genetică, dar asta nu înseamnă că trebuie să fiu bătaia de joc a tuturor. Acest comportament este o crimă. De aceea, în urmă cu trei ani, am decis să fac reclamaţie la Poliţie.
„Taci dracu` din gură, urâţenie cu bărbie dublă!” mi-a spus un bărbat în autobuz. Cu 5 minute înainte, stăteam liniştită în mijlocul de transport, alături de fetiţa mea care dormea, când l-am auzit pe acest bărbat făcând comentarii rasiste la adresa unor femei de culoare. Am privit cu uimire cum cele două femei au coborât umilite din autobuz. Aşa că m-am dus la el şi i-am spus că este rasist şi că el ar fi trebuit să coboare din autobuz. Apoi a început să devină agresiv şi să mă jignească.
Acest bărbat nu era vreun beţiv nespălat. Nu. Arăta bine, era arogant şi plin de ură. Şi pentru că sunt o „căţea cu bărbie dublă” (da, recunosc asta), i-am făcut o poză cu telefonul mobil, ca să le arăt poliţiştilor figura lui în momentul în care urma să fac plângere. Mi-a zâmbit.
În cele din urmă, a coborât din autobuz. Am coborât şi eu la următoarea staţie şi am făcut plângere la Poliţie.(...) Nu am mai primit niciun răspuns de la autorităţi.(...)
Probabil că, pe măsură ce citiţi aceste rânduri, vă gândiţi că nu ar fi trebuit să zic nimic, că ar fi trebuit să-l ignor. (...) Însă consider că mult prea multe incidente de acest fel rămân nepedepsite.
Ca să rezolvăm această problemă, trebuie să ne educăm copiii în privinţa diferitelor forme pe care ura le poate lua. Copiii cu dizabilităţi trebuie să ştie care sunt drepturile lor şi să înţeleagă că un astfel de comportament la adresa lor este inacceptabil”.
Sursă: The Guardian
