Astăzi, 18 februarie 2016, se împlinesc 100 de ani de la moartea primei regine a României, regina Elisabeta (1881-1916).
Prințesa Paulina Elisabeta Otilia Luiza de Wied s-a născut la 17/29 decembrie 1843, la Neuwied, fiind fiica principelui Hermann de Wied și a principesei Maria de Nassau. Educația în spirit protestant, dar și rigorile vieții princiare au influențat evoluția intelectuală a Elisabetei. Viitoarea suverană a studiat limbile clasice, literatura franceză și engleză, filosofia, istoria, gramatica și a dovedit un talent deosebit în asimilarea limbilor străine: italiana, franceza, engleza, suedeza și rusa. A primit lecții de pian de la Clara Schumann și Anton Rubinstein, a studiat desenul, acuarela și pictura, orga și clavecinul. Și-a desăvârșit cultura urmând cursuri de filosofie la Universități prestigioase, precum Budapesta și Heidelberg, și talentul, aprofundând pictura la Academia de Belle Arte din Berlin.
Prințesa Elisabeta l-a cunoscut pe Carol de Hohenzollern, domnitorul Principatelor Române din 1866, la Koln, la 30 septembrie/12 octombrie 1869, cu prilejul unui concert. Chiar în aceeași zi, Carol a obținut consimțământul principesei-mame, pentru a cere mâna fiicei sale. La 4/16 octombrie, la Monrepos, a avut loc ceremonia logodnei, iar căsătoria s-a desfășurat la Neuwied, la 3/15 noiembrie.
Ceremonia nunții a avut loc în palatul Neuwied, potrivit http://www.carmensylva-fwa.de/ro/bio.html, în prezența unei delegații românești, a reginei consoarte Augusta a Prusiei, trimiși ai împăratului Franței și ai țarului Rusiei. Perechea princiară a pornit, apoi, în călătorie spre România, trecând prin Viena și Budapesta. Călătoria pe Dunăre a continuat până la granița de la Turnu Severin, unde au fost întâmpinați de oficialitățile române, dar și de popor. Călătoria de la Giurgiu până la București a fost făcută cu trenul. În gara Filaret au fost întâmpinați de întreaga clasă politică, de înalta societate, precum și de numeroși bucureșteni. Principesa Elisabeta a primit în dar o diademă cu perle.
La 27 august/8 septembrie 1870 s-a născut principesa Maria, unicul copil al cuplului princiar. Patru ani mai târziu s-a îmbolnăvit de scarlatină și a murit. A fost înmormântată în grădina Palatului Cotroceni, aproape de biserică. Moartea prematură a copilului, a marcat pentru totdeauna relația dintre principele Carol și principesa Elisabeta. După mai multe încercări eșuate de a da țării un moștenitor, Elisabeta s-a resemnat. În acest context, potrivit regulilor dinastice stabilite, Ferdinand, nepotul de frate al lui Carol, a fost numit succesor.
Imediat după venirea sa în România, principesa Elisabeta s-a implicat în numeroase proiecte umanitare. A obținut subscripții pentru terminarea construirii Azilului ''Elena Doamna'', proiect inițiat de Elena Rosetti Cuza, soția domnitorului Al. I. Cuza, în 1862. A fondat, în 1876, ''Societatea Națională de Cruce Roșie'' din România, a cărei președintă de onoare a fost.
Odată cu izbucnirea Războiului de Independență (1877-1878), alături de generalul Carol Davila, inspectorul serviciului sanitar român, a creat ''Serviciul de ambulanță'', iar implicarea sa i-a adus numele de ''mama răniților''. În paralel, au fost înființate spitale de campanie, iar mai mulți medici militari germani au activat în Principate sub conducerea directă a suveranei. În zona Palatului Cotroceni, au fost construite două barăci pentru răniți, iar Gara Cotroceni a fost, de asemenea, transformată în spital sub coordonarea doctorului Wilhelm Kremnitz.
Regina Elisabeta a adoptat portul popular românesc, fiind fascinată de frumusețea acestuia, pe care l-a impus suitei regale.
Suverana s-a dedicat, de asemenea, serilor de muzică și literatură, pe care le-a organizat cu regularitate, mai întâi la reședința regală din București, apoi la castelul Peleș. În martie 1898, l-a cunoscut pe tânărul George Enescu, pe care l-a numit ''copilul meu de suflet''. Tânărul muzician a mers la Sinaia în fiecare vară, până în 1914. De multe ori au cântat în duet, George Enescu la vioară, și regina Elisabeta la pian.
Încurajată de poetul și diplomatul Vasile Alecsandri să scrie, Elisabeta a publicat primele traduceri de poezii românești în germană (printre poeții traduși s-au aflat Mihai Eminescu și Vasile Alecsandri) sub pseudonimul E. Wedi (anagramă a numelui său), cu titlul "Rumänische Dichtungen" în revista "Die Gegenwart", nr. 19 din 11 mai 1878.
Însă, numele literar sub care va fi cunoscută de o lume întreagă, a fost acela de Carmen Sylva, cu care a debutat în 1880. În decursul anilor, regina-poetă a publicat peste 50 de volume, dovedindu-se o prolifică autoare de romane, eseuri, satire, piese dramatice, articole avangardiste, basme pentru copii, dar și o talentată traducătoare de folclor și poezie românească. Dintre acestea amintim: ''Poveștile Peleșului'' (1882 și 1883), ''Cugetările unei Regine'' (1882), ''Rinul meu'' (1884), ''Monrepos'' (1884), ''Robia Peleșului'' (1888), ''Patria'' (1891), ''Meșterul Manole'' (1892), ''Poveștile unei Regine'' (1901).
Carmen Sylva a fost distinsă în 1888 cu premiul Academiei Franceze și a devenit, în 1890, membră de onoare a Academiei Române.
După moartea regelui Carol I (27 septembrie 1914), regina Elisabeta s-a retras la mănăstirea de la Curtea de Argeș, unde a încetat din viață la 18 februarie 1916, în urma unei duble pneumonii. A fost înmormântată alături de Carol I, la Curtea de Argeș.
Sursă: Agerpres.ro.
