Rușinea este adesea folosită împotriva femeilor, așa cum au pățit Anita Hill, Amber Heard și Kamala Harris, denumită batjocoritor „femeia cu pisici”. Melissa Petro cunoaște prea bine această experiență. În 2010, era profesoară de arte într-o școală publică din Bronx, iar New York Post a publicat un articol despre munca ei anterioară în industria sexului, fapt care a dus la concedierea ei.
În cartea ei, Shame on You (Să-ți fie rușine), Petro, acum în vârstă de 44 de ani, a vorbit cu 150 de persoane despre cum au experimentat rușinea, explorând teme precum rușinea de a fi mamă, rușinea financiară, rușinea legată de corp și rușinea profesională.
Petro estimează că a lucrat la această carte timp de aproximativ 20 de ani. La 23 de ani, s-a înscris la un workshop pentru scrierea memoriilor, iar lucrarea sa a evoluat de la o poveste personală despre viața ei ca stripteuză în adolescență și lucrătoare sexuală în tinerețe, către o explorare profundă a rușinii și a modului în care aceste experiențe afectează femeile.
Spre deosebire de jenă, care poate avea o componentă umoristică, rușinea este asociată cu o formă distructivă de auto-ură. „Nu doar că ai eșuat, dar când e vorba de rușine te consideri în mod exclusiv responsabilă pentru acest eșec”, scrie Petro.
Petro a vorbit cu The Guardian despre modul în care epidemia rușinii ar putea fi noua epidemie de singurătate.
Își amintește cum rușinea i-a modelat experiențele de viață, în special după ce a fost expusă public pentru munca sa din industria sexului. Ea a dobândit o anumită rezistență față de rușine, dar nu a identificat imediat acest sentiment – doar că simțea o neliniște interioară puternică și o lipsă de valori din cauza secretelor pe care le purta.
După ce a încetat să mai lucreze în industria sexului, Petro a încercat să ducă o viață „normală”, însă a descoperit că experiențele de dating erau adesea degradante și demoralizante, mai ales pentru că simțea că nu mai deținea control asupra propriilor acțiuni.
Odată demisă din învățământ, Petro a fost transferată într-o unitate cunoscută sub numele de „rubber room”, unde profesorii care sunt investigați sunt mutați temporar. Ea descrie acest loc ca fiind un birou banal, unde angajații își desfășurau activitatea normal, în timp ce ea stătea fără nicio sarcină concretă, ascultând podcasturi și simțindu-se izolată.
Petro crede că scrisul și confesiunile personale pot fi instrumente terapeutice puternice. Cu toate acestea, ea subliniază și pericolul vulnerabilității, menționând tentația de a performa rușinea pentru a atrage atenția sau pentru bani. Deși recunoaște că scrisul ei a fost influențat de această tentație, consideră că a dezvoltat o rezistență în fața rușinii.
Deși cartea sa a început ca un volum de memorii, agentul ei a încurajat-o să exploreze temele dintr-o perspectivă mai amplă, transformând cartea într-un studiu cultural despre rușine. Petro a fost încurajată să nu se limiteze la povestea personală despre munca ei în industria sexului și să exploreze implicațiile mai mari ale rușinii în societate.
Petro sugerează că rușinea poate fi o epidemie similară cu cea a singurătății, afectând profund sănătatea femeilor. Ea menționează că stresul și rușinea pot contribui la probleme de sănătate, precum bolile de inimă, care reprezintă principala cauză de deces la femei.
