Antena 3 CNN Life Neurolog român celebru: ”Ne trezim cu tumori și nu știm de unde au venit. Aşa au venit: din ce vorbim, ce gândim, ce simţim şi ce facem”

Neurolog român celebru: ”Ne trezim cu tumori și nu știm de unde au venit. Aşa au venit: din ce vorbim, ce gândim, ce simţim şi ce facem”

<1 minut de citit Publicat la 23:59 14 Mar 2019 Modificat la 23:59 14 Mar 2019
o_1d5v3dmp3okv1e1gh5g9ngre58.jpg
foto: Pixabay.com

Neurolog celebru, autor al numeroaselor cărți care au bulversat comunitatea științifică românească, prof. Dr. Dumitru Constantin Dulcan, pune degetul pe rană, atunci când vine vorba de cauzele bolilor noastre.

Într-un interviu, acesta arată rolul stresului în organismul nostru și cum ne putem îmbolnăvi subit. El arată și ce mijloace de apărare putem folosi pentru a ne păstra sănătoși

Care sunt mecanismele care declanşează boala în organism şi ce rol joacă stresul în provocarea bolii?

Prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan: Stresul are un rol foarte nefericit. Stresul este reacţia pe care o are organismul la o traumă care poate să fie fizică, psihică, emoţională. Stresul în organism are efect asupra a trei elemente structurale esenţiale: neuronul, ADN-ul, adică substratul genetic al organismului, şi sistemul imunitar. În ceea ce priveşte neuronul, stresul blochează neurogeneza, formarea de noi neuroni sau formarea de noi conexiuni. Şi iată că în secolul nostru vorbim de o frecvenţă din ce în ce mai mare, de o morbiditate crescândă a bolii Alzheimer, deci a pierderii capacităţii intelectuale.

Continuarea, pe Doctorulzilei.ro.

×
x close