Radu Ilieș Dădârlat este ultimul pălărier din Mărginimea Sibiului. Artizanul duce mai departe acest meșteșug în orașul Săliște, unde bunicul său, Ioan Dădârlat, a înființat în urmă cu aproape 130 de ani „Prima Fabrică Română de Pălării”. Are calapoade vechi de peste 100 de ani, lucrează cu lână, melanină și păr de iepure, și ține cont de specificul fiecărui client atunci când crează o nouă pălărie. Povestea lui a fost făcută publică de Consiliul Județean Sibiu, pe Facebook, în cadrul campaniei „Oameni și locuri de poveste”.
Pe o bucată din lemn de brad, Ioan Dădârlat, devenit la 1896 proprietar de afacere, a scris: „Prima Fabrică Română de Pălării”.
„Este cel mai de preț obiect pe care-l am de la bunicul meu”, a spus Radu Ilieș Dădârlat, cel care duce acum mai departe meșteșugul bunicului său, chiar dacă din ce în ce mai puțini bărbați poartă pălărie în zilele de azi.
„Am calapoade vechi de peste 100 de ani. Majoritatea sunt mici față de mărimile de azi. Acum, oamenii sunt mai înalți, au capul mai mare, asta-i sigur!”, a spus bărbatul.
Arta pălăriilor
Radu Ilieș Dădârlat are mâinile bătătorite și pătate cu vopsea neagră de la anii în care a făcut pălării. A învățat meserie de la „Paltim”, fosta fabrică de pălării de la Timișoara, prima de acest fel din sud-estul Europei.
Astfel, orice pălărie pleacă de la faza de cloș, adică de la o bucată conică de postav.
„Cloșul este țesut din lână și melană, niște fire sintetice care țin țesătura laolaltă. Mai este și cloșul din păr de iepure, mai elegant, dar și mai scump”, spune bărbatul.
Urmează apretatul, aburirea și trasul pe calapod.
„Cu o pensulă fină aplic un apret, care este un amestec din clei de oase și amidon. Plus un ingredient secret. Am mărimi de la 50, până la 62. Odată, am lucrat un 64-65 pentru un bărbat cu o malformație la cap, de aici, dintr-un sat învecinat”, a mai spus Radu Ilieș Dădârlat.
Iar în final, curățatul cu peria, apoi se pune din nou la presă, se taie borurile și se tivește panglica.
„Aici se simte mâna pălărierului: dacă-i meseriaș, capetele bordurii nu se văd”, spune meșterul.
Pălăriile din Săliște au fost purtate de români până în SUA
Acesta spune că de-a lungul anilor, în atelierul din Săliște, bunicul și tatăl său, dar și el au făcut pălării care au fost duse de românii plecați în Diaspora, chiar și în SUA, relatează Agerpres. În prezent este tot mai greu să vândă pălării. Pălărierul cutreieră târgurile transilvănene în lung și în lat. Constată de la un an la celălalt că numărul purtătorilor de pălării scade, iar prețul materiei prime crește.
„Cel mai ieftin clop de cioban, făcut din lână și melanină, costă 150 - 200 de lei, iar o pălărie din păr de iepure ajunge la 200 de euro. Cele mai comandate pălării sunt cele ale romilor căldărari de pe Valea Hârtibaciului sau din Țara Oltului, care le vor cu boruri largi și panglici din alea faine”, a povestit Radu Ilieș Dădârlat.
› Vezi galeria foto ‹
Potrivit pălărierului săliștean, în județul Sibiu există patru modele de clopuri ciobănești.
„Cel de pe Valea Hârtibaciului respectă modelul tradițional pentru că este mai jos și are boruri de 2,5 - 3 centimetri. Apoi, vine clopul din Săliște, care este ceva mai înalt, cu bor de 1 - 1, 5 cm. Poienarii îl vor mai înalt, pentru că sunt mai mândri din fire. La final, vine și clopul modern, pe care-l poartă și Ghiță Ciobanul, foarte înalt, fără boruri. Mie, unul, nu-mi place: zici că-i o claie de fân”, spune Radu Ilieș Dădârlat.
La poarta casei de pe strada București din Săliște, o pălărie metalică agățată lângă streașină vestește lumii că aici încă mai funcționează „Prima Întreprindere Română de Pălării”.
Aidoma Babului Ionel, meșterul se bazează de fiul său că va duce mai departe priceperea și secretele pălăriilor de Săliște.
