La Casa Presei, acolo unde a fost depus Florin Condurățeanu, pentru ca cei care l-au iubit să-l aducă ultimul omagiu, Marius Tucă a vorbit despre cel care i-a fost îndrumător și prieten, timp de peste 20 de ani.
Noi l-am crezut pe Țuțu nemuritor. Nu mi-a trecut niciodată prin minte că ar putea să nu mai fie într-o zi și mi-a fost foarte greu să vin astăzi să-mi iau rămas bun de la Țuțu.
Mă bucur că toți cei care au lucrat cu el, care au învățat de la el, au găsit de cuviință, zilele astea, să îi mulțumească și să îi scrie frumos, și să îi întoarcă, într-un fel, toate vorbele frumoase pe care el a avut grijă, în tot acest timp, să le spună colegilor.
Ceea ce înseamnă că spiritul asta al breslei nu a dispărut cu totul. Și că, în afară de ideea de gazetarie care ne-a însuflețit pe toți, au fost cultivate și un spirit de prieteni, solidaritate, caramaderie. Și Țuțu s-ar bucura foarte mult să vadă că tot ce a construit el în anii ăștia, cu sufletul, se întoarce. E un fel de mulțumire colectivă.
Până să scrie ultimul articol, Țuțu părea al nimănui. Și de fapt e al tuturor. Pentru că mă uit, colegii noștri, cu câtă dragoste și chiar talent scriu despre Florin Condurățeanu. Și asta, cu toată tristețea, mă bucură foarte tare.
Deci Țuțu nu a fost al nimănui, a fost al tuturor. Și dacă stau să mă gândesc, a fost un talisman. Fără să conștientizăm, știam că e acolo și asta ne dădea siguranță și puteam să mergem mai departe.
Râdeam tot timpul. Lecțiile lui erau despre viață, despre gazetarie. Avea mereu o amintire, o povestire, cu care să te facă să razi sau să te pună pe gânduri.
Ne-am văzut 20 de ani în fiecare zi, de dimineață până seară, și asta a fost..."
