Ea însăți mama unui băiat diagnosticat cu autism, actrița Manuela Hărăbor nu încetează să încurajeze părinții care au copii speciali, fie că o face cu o poveste sau o vorbă bună, scrie Libertatea.
Recent, artista și-a amintit de o întâmplare din SUA care i-a dat curaj și a îndemnat-o să nu își piardă speranța că există și alți oameni care îi doresc tot binele din lume lui Andrei, fiul său.
”Am trăit aproape șase ani în Statele Unite. Am văzut și lucruri bune și mai puțin bune. Am cunoscut tot felul de oameni. M-am intersectat cu sistemul deseori, dar cel mai mult după ce am reușit să-l aduc pe Andrei la Miami. (…) Acolo nu există școli speciale, copiii cu probleme sunt primiți în școli normale care au câte o clasă specială pe diferite diagnostice. În rest copiii, fie autiști, fie cu sindrom down, fie cu alte dizabilități, psihice sau motorii, nu contează, sunt puși să interacționeze cu copiii sănătoși. Din două puncte de vedere, chiar trei.
În primul rând că acești copii speciali au nevoie să vadă normalitatea ca model. În al doilea rând, ca cei sănătoși să vadă că sunt mulți alți copii altfel decât ei, de care nu trebuie să râdă, ci trebuie să învețe să-i accepte, să comunice cu ei și să-i ajute. Și nu în ultimul rând pentru părinți. Cei care se confruntă cu problemele de sănătate ale copiilor să aibă ocazia de a socializa și cu părinți de copii sănătoși iar cei din urmă să învețe, dacă nu au avut altă ocazie, prin prisma copiilor lor, ce înseamnă un copil cu probleme.
(…) La școala din Miami am cunoscut-o pe Joanne. Profesoara lui Andrei. O tânără de 27 de ani, proaspătă absolventă a Universității, specializată în învățământ special. O minune de om care l-a îmbrățișat pe Andrei cu toată dragostea și dăruirea profesională și care i-a pus baza viitoarei terapii educaționale. Aproape de finalul primului an școlar Andrei trebuia să fie evaluat. Așa scria în programă. Ce au făcut cei de la școală, în frunte cu directorul? Știind că Andrei încă nu are suficiente noțiuni de limbă engleză și fiindu-le teamă că evaluarea nu ar putea fi corectă, au căutat un translator. Un român cu pregătire psihologică pe care l-au angajat. Pe banii statului Florida. Pentru un simplu rezident, nici măcar cetățean american. Translatorul, la rândul lui, a dat dovadă de o mare disponibilitate sufletească. Nu a venit pentru un simplu ”job”, s-a implicat emoțional, a venit câteva zile înainte de evaluare să-l cunoască și să se împrietenească cu Andrei. Aproape șapte ore a durat evaluarea, timp în care Andrei era plimbat de la o sală la alta, în fața tuturor celor din comisie, evident cu pauză de masă și momente de relaxare. S-au mirat toți de cât de multă răbdare și bucurie a avut. El simțea dragostea cu care era înconjurat, era între prieteni cu care se juca, așa că pentru el nu a fost un efort prea mare. A fost singura evaluare corectă de care a avut parte obținând un IQ de 87”.
