Un motan care a dispărut dintr-o casă din Scoţia şi-a uimit proprietarii după ce a fost găsit la aproape 500 de kilometri distanţă, în Coventry, Anglia.
Beans, un motan portocaliu cu alb din Cumbernauld, comitatul North Lanarkshire, a dispărut de acasă la sfârşitul lunii octombrie.
Câteva săptămâni mai târziu, proprietarii felinei, Cara, de 40 de ani, şi Colin McBurnie, de 51 de ani, au primit un apel de la o organizaţie specializată în salvarea pisicilor, Cats Protection, şi au aflat astfel că Beans fusese găsit în Coventry, datorită microcipului său.
"L-am căutat peste tot (...) dar m-am gândit că trebuie să i se fi întâmplat ceva. Nu mă aşteptam să-l mai văd", a declarat Cara McBurnie care a postat anunţul cu dispariţia lui Beans pe Facebook, în grupuri locale cu pisici dispărute.
"Nu m-am gândit să caut în Anglia, nu mi-am imaginat că ar fi putut ajunge atât de departe", a adăugat ea, potrivit DPA, preluată de Agerpres.
Beans s-a aventurat mai departe decât au bănuit stăpânii săi, ajungând în comitatul West Midlands, unde a fost observat de Kelly Ryan. Ea a scris pe Facebook despre felina pe care o găsise şi a fost contactată de Cats Protection, care a trimis pe cineva la ea acasă pentru scanarea microcipului.
"Am fost atât de uşurată că avea cip şi o familie iubitoare care l-a înregistrat drept dispărut", a spus Ryan.
"Este cu adevărat un miracol şi sunt foarte recunoscătoare voluntarilor pentru că l-au ajutat să-şi găsească drumul spre casă", a spus ea.
Nu se cunoaşte cum a reuşit motanul Beans să parcurgă o asemenea distanţă.