Detenția unui artist care a petrecut peste un an în temuta închisoare Butyrka din Moscova a fost mai ușor de suportat datorită unei pisicuțe care era foarte jucăușă, uneori prea agitată, dar care era iubită de toți prizonierii. Musya i-a fost artistului sursă de inspirație pentru desenele lui, iar el a făcut tot ce a putut ca ea să fie scoasă din închisoare și să ajungă să fie adoptată de o prietenă a acestui artist. Povestea pisicuței Musya este relatată într-un articol pe siteul Meduza.
În 2021, Pavel Krisevici, un artist rus din Moscova, a fost condamnat la cinci ani de închisoare după ce a prezentat un manifest în Piața Roșie prin care condamna Rusia ca stat polițienesc. Înainte să primească sentința finală, el a petrecut un an și două luni în arest preventiv în renumita închisoare Butyrka din Moscova. Deși se afla în spatele gratiilor, Krisevici a continuat să deseneze și să picteze, folosind resturi de chibrit arse, zaț de cafea, jeleu și chiar sânge pentru a-și face propriii pigmenți.
În acea perioadă, în opera lui Krisevici două elemente erau predominante: scheletele și pisicile. A fost momentul în care a dat de Musya, o pisicuță care se născuse în acea închisoare. Avea blănița tigrată, cu excepția pieptului unde blănița era albă – așa a descris-o Krisevici care a găsit în pisoi sursa de inspirație pentru desenele sale. Chiar a făcut un desen cadou la o zi de naștere, pe care l-a descris ca fiind „inspirat de pisica noastră de celulă, Musya, care s-a născut în închisoare și, într-o manieră tipică felinelor, a jonglat cu tot ce o înconjura”.
Musya zgâria deținuții și era mereu agitată, dar ei aveau grijă de ea. Într-o scrisoare, Krisevici a scris: „Musya nici măcar nu se plimbă prin celulă pentru că toată lumea o ține pe rând în brațe”.
Pisicuța Musya s-a născut într-o închisoare de temut din Moscova. FOTO Meduza
Într-o altă scrisoare, Krisevici a scris: ”Există doar plusuri pentru Musya, fără a număra tapetul distrus și pânza pe care a confundat-o cu litiera. Deși nu-mi place că are obiceiul să doarmă constant pe patul meu și că îmi distruge pânzele pentru picturi sau stă pe foile mele în timp ce încerc să scriu – chiar și acum stă întinsă pe o foaie și își linge blăniță, Dar totul îi e iertat, pentru liniștea pe care o aduce această pisică. O poți lua în brațe sau pur și simplu o mângâi oricând vrei. Nu o deranjează, cel mai important e să nu uiți să o hrănești”.
Înainte de a fi transferat într-o altă închisoare în decembrie 2022, Krisevici făcut tot posibilul ca Musya să fie scoasă din închisoare, deoarece se temea că nimeni nu va avea grijă de o pisică atât de agitată după ce el va pleca. După ce a părăsit închisoarea, Musya a petrecut două săptămâni locuind într-un apartament cu alte pisici. Apoi, a fost adoptată de un nou proprietar.
Luisa (o femeie al cărei nume a fost schimbat în articol) călătorea în afara Rusiei când un prieten i-a trimis vestea despre eliberarea lui Musya și a întrebat-o dacă vrea să ia ea.
„Nu mă așteptam ca o astfel de pisică să aibă nevoie de o casă”, își amintește Luisa. „Musya a avut o mulțime de fani, ai putea spune că a fost foarte populară în locul unde se aflase până atunci.”
După ce a ajuns la noua ei casă, Musya „s-a prefăcut că este fricoasă multă vreme”. Nu putea fi lăsată singură și mieuna de îndată ce noul ei proprietar părăsea camera. „În general, ea nu avea nimic în comun cu portretul descris de [Pavel]”, spune Luisa. Dar odată ce s-a obișnuit cu locul, Lusia și-a dat seama rapid că Musya se simte ca acasă.
Musya locuiește cu Luisa de un an deja și, după cum spune femeia, toate regulile și orice rutină nu se prind de ea nicicum. Cu toate acestea, Luisa spune că îi e imposibil să se supere pe animăluțul ei de companie. „[Musya este] adorabilă chiar și când face rele, îi iert orice, nu pot să-i rezist”, spune ea.
Pe terenul închisorii din Butyrka mai locuiesc acum zeci de pisici. Adesea sunt văzute în timp ce se furișează pe una dintre porțile închisorii și se duc să se odihnească pe iarbă, lângă peretele exterior. Sunt atât de multe, încât unele stau în interior, iar altele în afara închisorii. Oricare dintre aceste pisici ar putea ajunge ca Musya, cu stăpâni iubitori și o casă nouă. „Nici nu trebuie să organizezi o operațiune de salvare. Poți să mergi și să iei una pur și simplu”, spune Luisa.