Antena 3 CNN Life Lumea animalelor Cine este George, motanul influencer-filantrop care lucrează într-o gară din Marea Britanie şi are un pin pe Google Maps

Cine este George, motanul influencer-filantrop care lucrează într-o gară din Marea Britanie şi are un pin pe Google Maps

Claudia Popovici
3 minute de citit Publicat la 23:52 30 Aug 2024 Modificat la 00:40 31 Aug 2024
motanul George - Facebook
George, motanul celebru din Marea Britanie care are un pin pe Google Maps. Sursa foto: Facebook George, The Stourbridge Station Cat

Motanul George, în vârstă de 10 ani, care locuiește într-o gară din West Midlands, Marea Britanie, a devenit atât de popular încât are propriul pin pe Google Maps și chiar propriile produse de marketing şi publicitate. Şi pe reţelele sociale George este un adevărat influencer, dar şi filantrop, cu 66.000 de urmăritori pe X şi 51.000 de urmăritori pe Facebook, scrie BBC. 

Drumul spre celebritate al motanului George a început în 2017, atunci când stăpânul său a ales să se mute din Marea Britanie în Spania şi l-a lăsat în grija personalului de la gara West Midlands, o regiune din centrul Angliei. 

George s-a adaptat imediat traiului din gară şi, în scurt timp, a fost promovat în funcţia de Senior Mouse Catcher (n.r Prinzător Șef de Șoareci). Mai mult, George şi-a început şi o activitate complexă pe reţelele sociale, acolo unde „postează" mesaje motivaționale. 

Aşa a ajuns şi un influencer căutat de companiile din zonă pentru a le promova produsele. Dar nu oricum, ci contra cost, şi asta pentru că George este şi filantrop şi dozează toţi banii obținuți din marketing şi publicitate organizațiilor caritabile locale, iar multe dintre bunătățile primite sunt oferite mai departe pisicilor mai puțin norocoase.

În 2021, George, susţinut de comunitatea sa de urmăritori de pe reţelele sociale, a ajuns să câştige, ca reprezentat de seamă al gării, şi premiul World Cup of Stations, organizat de Rail Delivery Group.

Anul trecut, motanul celebru a jucat un rol activ în campania de salvare a caselor de bilete. Astfel, George este cel mai recent reprezentant al unei lungi tradiții de pisici care locuiesc într-o gară. 

Supraveghetorul lui, Ian Tomlinson, a spus că a mai fost o pisică cu acelaşi rol la Stourbridge Junction cu mulți ani în urmă, și, de asemenea, la Smethwick West, Langley și Rowley Regis. Felinele erau tradițional angajate pentru a ține sub control dăunătorii.

Oamenii vor să-l cunoască personal şi vin la gara din Marea Britanie

Celebritatea motanului i-a inspirat pe urmăritorii lui să vină să-l viziteze chiar şi din locuri îndepărtate precum Statele Unite, Canada și Asia. Tocmai de aceea, George a primit şi un marker pin pe Google Maps, unde alături de numele gării este trecută şi o imagine cu el şi titulatura Staţia lui George Motanul. 

Iar povestea sa continuă, pentru că a fost selectat pe lista scurtă pentru Premiul „Make a Difference” acordat de BBC Radio WM. Astfel, George și ceilalți finaliști vor afla dacă au câștigat la o ceremonie care va avea loc la Birmingham Hippodrome luni, 9 septembrie.

În prezent, George motanul celebru influencer şi filantrop din Marea Britanie locuiește în gară, acolo unde împarte drăgălășenie şi pozitivitate celor care vin să-şi cumpere bilete. Iar când supraveghetorul lui se va pensiona, George va merge să locuiască acasă cu el.

×
Parteneri
x close