Antena 3 CNN Life Lumea animalelor Cercetătorii din Chille au produs un vaccin pentru sterilizarea reversibilă a câinilor. Ce beneficii are şi cât costă

Cercetătorii din Chille au produs un vaccin pentru sterilizarea reversibilă a câinilor. Ce beneficii are şi cât costă

caine
Primul animal care a primit vaccinul de „imunocastrare" este Findley, un micuţ terier chilian. Sursa foto: Getty Images
de Claudia Popovici    |    05 Oct 2024   •   16:26

Cercetători chilieni au reuşit să producă un vaccin pentru sterilizarea reversibilă a câinilor, patrupedele putând fi scutite astfel de procedura chirugicală de sterilizare definitivă, transmite vineri Reuters, citat de Agerpres. 

Primul animal care a primit vaccinul de „imunocastrare" Egalitte este Findley, un micuţ terier chilian alb cu maro. Procedura a avut loc în apartamentul stăpânei sale din Santiago de Chile. Câinele a fost ţinut în braţe de stăpână şi a primit recompense şi înainte şi după intervenţie.

Fără sedare şi fără intervenţie chirurgicală, procedura implică doar o simplă injecţie iar efectele sunt reversibile. Leonardo Saenz, medic veterinar şi profesor la Universitatea din Santiago de Chile, creatorul acestui vaccin, a explicat că acesta funcţionează prin blocarea unui hormon implicat în funcţia reproductivă.

„Dacă blocăm acel hormon, nu se mai eliberează gonadotropină şi implicit nu se mai eliberează hormoni sexuali iar animalul este în stare de castrare", a explicat el.

Vaccinul poate fi folosit atât pentru masculi cât şi pentru femele şi costă aproximativ 50.000 de pesos (54 de dolari). Pentru sterilizare este nevoie şi de o vizită la veterinar care trebuie să se asigure că animalul este într-o stare bună de sănătate.

 

Leonardo Saenz susţine că produsul pe care l-a creat poate fi folosit şi pentru sterilizarea animalelor la scară mai mare, pentru că este mai puţin invaziv şi complicat decât castrarea chirurgicală.

„O injecţie este cu mult mai uşoară şi poţi vaccina un număr mare de animale dacă ai nevoie de controlul reproducerii", a spus el.

Simplitatea procedurii şi faptul că este reversibilă l-a determinat pe stăpâna lui Findley, Tamara Zamorano, să aleagă această variantă.

„Ne cam temeam de celălalt tratament de castrare (chirurgicală)", a declarat stăpâna lui Findley. „Pe lângă faptul că este o procedură simplă, este şi reversibilă, aşa că dacă dorim să-l împerechem, atunci când va veni timpul oportun, o putem face"

×
Subiecte în articol: sterilizare caini cercetatori Chile
Citește mai multe din Lumea animalelor
» Vezi toate știrile din Lumea animalelor
Cele mai noi știri
Parteneri
x close