Munca într-un centru de consiliere în situații de urgență implică mai mult decât un program de opt ore: poate face diferența dintre viață și moarte. Women's Health prezintă povestea unei femei care lucrează pentru un astfel de centru și este responsabilă de linia de urgență pentru cazurile de sinucidere.
Femeia povestește în anonimat cum a decis să devină consilier de criză. „Știam că trebuie să aleg o carieră în care aș putea să fac o diferență în fiecare zi, iar domeniul sănătății mintale era locul perfect pentru mine să fac asta. Am studiat psihologia la facultate, am absolvit și m-am mutat în New York.”
Când oamenii care sună la centru au gânduri sinucigașe, ea este cea care îi ascultă, îi calmează și îi asigură că nu sunt singurii aflați într-o astfel de situație. Ea trebuie să le dea un motiv pentru a trăi încă o zi, pentru a vedea rostul în viață. Pentru a dobândi această poziție la centru, tânăra a trebuit să treacă printr-un training de trei săptămâni în care practica cu colegii de muncă diferite situații de criză și cum trebuie să se comporte. Cea mai importantă lecție învățată a fost: întodeauna ascultă și determină dacă persoana din spatele telefonului este la risc pentru a își lua propria viață sau pe a celor din jur. „Uneori ceea ce spui este mai puțin important decât ceea ce nu spui. De fapt cred că cel mai important lucru pe care îl poți face pentru un apelant sau pentru oricine cu gânduri sinucigașe este să asculți. Îi întâlnim într-un punct comun și intrăm în situația lor, fără a judeca sau a sări la concluzii. În timp ce se deschid față de mine, le evaluez starea mentală, încerc să îmi dau seama ce gândesc, evaluez riscul ca ei să se rănească pe ei înș#și sau pe ceilalți și îmi dau seama de o modalitate pentru a începe rezolvarea problemelor. Toate astea trebuie făcute în timp ce ascult cu mare grijă și le arăt faptul că nu sunt singuri.”
Fiecare zi este o luptă pentru tânără însă cel mai greu apel a fost unul în care persoana din spatele telefonului era un pericol atât pentru ea cât și pentru cei de lângă: „Prietena lui se despărțise de el, îl dăduse afară din casă și mi-am dat seama că avea gânduri sinucigașe. Avea un plan să și ia propria viată și intenționa în mod activ să facă asta. Pe lângă asta avea gânduri criminale, ceea ce înseamna că el avea gânduri să ucidă pe cineva, dar nu avea un plan anume.” Spre deosebire de alți oameni acesta era calm și explica foarte meticulos ceea ce simte și se definea că fiind nebun. Femeie a trebuit să disece situația și să găsească o soluție pentru a se confrunta cu aceste probleme. În urmă unei conversații mai lungi, l-a sfătuit să aibă un prieten pe care îl poate suna când i se ivesc aceste gânduri și să se gândească la o posibilitate de tratament profesional.
Din păcate însă, la centru nu se efectuează apeluri de urmare a situațiilor ceea ce înseamnă că femeia nu are de unde să știe ce s-a întâmplat cu bărbatul respectiv: dacă și-a dus planul de sinucidere la sfârșit sau dacă s-a tratat. La sfârșitul zilei, tânăra este de multe ori copleșită de îndoieli: „Nu întotdeauna apelul are un sfârșit plin de speranță iar această parte poate să mă urmărească mult după ce am părăsit locul de muncă. Apelanții uneori închid telefonul înainte de a vorbi cu adevărat despre gândurile lor sinucigașe și de a veni cu un plan. E greu să nu las asta să mă afecteze. În unele nopți mă simt de parcă n-am făcut destul. Dar realitatea acestui loc de muncă este că apelul nu este pe deplin în controlul meu, este o conversație și este o stradă cu două sensuri. La sfârșitul turelor mele trebuie să-mi amintesc că nu știu ce a preluat apelantul din conversația noastră iar câteva cuvinte ar fi putut fi tot ce aveau nevoie.”
Sursă: Women's Health
