Antena 3 CNN Life Liderii industriei alimentare, prezenţi la RO.Aliment Show. Sute de specialişti vor vorbi despre soluţii şi tendinţe din alimentaţie

Liderii industriei alimentare, prezenţi la RO.Aliment Show. Sute de specialişti vor vorbi despre soluţii şi tendinţe din alimentaţie

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 13:02 15 Apr 2022 Modificat la 13:02 15 Apr 2022
roa
Sursa foto: Antena 3

Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României susține excelența în cercetarea alimentară, prin extinderea parteneriatului cu RO.ALIMENT.SHOW. Ediția din acest an se va desfășura în format hibrid, în perioada 24-26 mai 2022.

În cadrul conferinței, peste 50 de specialiști internaționali vor dezbate peste 50 de teme de maximă actualitate, din domeniul industriei alimentare.

Fiecare zi a evenimentului este dedicată unei ramuri a acestei industrii.

Tema ediției din acest an abordează adaptarea soluțiilor și tehnologiilor moderne, la contextul alimentar actual.

"RO.aliment SHOW este un eveniment premium, dedicat furnizorilor şi producătorilor din instrustria alimentară a băuturilor şi a suplimentelor alimentare, care este organizat anual. Este o platformă ideală pentru diseminarea informaţiilor din zona de materii prime, ingrediente, ambalare, formulare şi reformulare de produse, cercetare şi sustenabilitate", a spus Claudia Bocean, fondator RO.Aliment.

În cadrul expo conferinței RO.ALIMENT.SHOW 2022, consultanții Senatului Științific vor vorbi despre soluții inovatoare, adaptate unui sistem alimentar sustenabil, îndreptat spre creșterea calității vieții și, implicit, creșterea speranței de viață.

"Senatul Științific si-a concentrat activitatea asupra cercetării alimentare şi domeniului longevităţii, deoarece ambele îşi propun să răspundă unei nevoi fundamentale a societăţii moderne, respectiv de a creşte calitatea şi speranţa de viaţă, iar acest lucru este posibil prin accesul populaţiei la o alimentaţie sănătoasă, provenită din solul de calitate", a spus Lăcrămioara Frăsineanu, Manager de Proiect Senatul Științific al FDVDR.

RO.ALIMENT.SHOW combină analiza tendințelor și inovarea din industria alimentară, cu facilitarea conexiunilor dintre furnizori și producători, în beneficiul populației, oferind acces la alimente noi, sănătoase și sustenabile.

×
x close