„Legumele şi fructele pot avea urme de insecticide, fungicide, de erbicide şi chiar de substanţe dintre cele care vin din zona de nutriţie, de îngrăşăminte. Vorbim aici de nitriţi, nitraţi. Fertilizarea joacă un rol important dacă nu s-a respectat o reţetă optimă de fertilizare.
Dacă acestea sunt utilizate după ureche, putem transforma o legumă sau un fruct într-un produs nociv”, declară Costel Vânătoru, de la Staţiunea de Cercetare pentru Legumicultură Buzău, potrivit adevarul.ro.
Citricele sunt tratate foarte mult după recoltare
„Chiar dacă sunt avizate acele substanţe în laborator au ieşit de multe ori concentraţii foarte mari. Sigur, ni se atrage atenţia să nu folosim coaja lor şi bine ar fi să fie scris mare în punctele de vânzare, să fie atenţionaţi consumatorii, să nu mănânce coaja”, mai spune cercetătorul Costel Vânătoru.
Mărul este cel mai nociv fruct
Potrivit ANSVSA, mărul este cel mai nociv fruct, întrucât cel puţin un tip de pesticide a fost găsit în 98% din mostrele testate, iar cartoful este leguma cea mai toxică. Trebuie să aveți grijă de unde cumpărați și să cunoaşteți foarte bine trasabilitatea produsului! Pentru a scădea cantitatea de pesticide, fructele şi legumele ar trebui spălate bine cu apă călduţă, transmit autoritățile.
Spălați fructele și legumele de mai multe ori, pentru a putea elimina, atât cât se poate, substanțele nocive care vă pot provoca rău.