Aparatul dentar este un dispozitiv utilizat în tratamentul problemelor de aliniere a dinților și a maxilarelor, care aduce beneficii majore pentru majoritatea pacienților.
Tratamentul ortodontic cu aparat dentar, atunci când este efectuat în mod corespunzător, iar pacientul respectă întocmai indicațiile medicului, determină obținerea unei alinieri corecte a danturii și implicit eliminarea riscului de apariție a unei game largi de afecțiuni orale.
Dacă purtați deja un aparat dentar sau dacă urmează să purtați unul, următoarele recomandări cu privire la modalitățile de întreținere a aparatului ortodontic vă pot fi utile să obțineți rezultatele dorite, într-un timp cât mai scurt.
Folosiți o periuță de dinți pentru aparatul dentar
Periuțele ortodontice, special concepute pentru persoanele purtătoare de aparat dentar fix, fie că este vorba de unul metalic sau de un aparat dentar de safir, sunt proiectate pentru a curăța eficient în jurul brackeților, unde se pot acumula cu ușurință resturile alimentare și placa bacteriană.
Periuțele ortodontice au peri moi și un design special care permite o curățare în profunzime a dinților și a aparatului dentar. Unele modele au peri în formă de V, care facilitează accesul în jurul brackeților, în timp ce altele au capete mici, fiind potrivite pentru a curăța în spațiile înguste dintre dinți și aparat.
Folosiți apă de gură
Pentru o curățare eficientă, se recomandă utilizarea în fiecare zi, de preferat la finalul periajului dentar, a unei ape de gură cu fluor, obligatoriu fără alcool (cu excepția cazului în care medicul recomandă o apă de gură cu alcool).
Apa de gură poate elimina bacteriile rămase în cavitatea bucală în urma periajului dentar și a utilizării aței dentare, prevenind astfel formarea plăcii bacteriene și a tartrului, și contribuind la menținerea unei respirații proaspete. De asemenea, fluorul din apa de gură întărește smalțul dinților, conferind protecție suplimentară împotriva cariilor.
Evitați consumul alimentelor lipicioase și a celor dure
Alimentele cu o textură dură, precum nucile, fisticul sau alunele, cât și alimentele lipicioase, precum caramelele sau bomboanele, pot provoca deteriorarea brackeților unui aparat dentar fix sau chiar dezlipirea lor.
În cazul caramelelor sau bomboanelor, din cauza conținutului ridicat de zaharuri, consumul lor este dăunător inclusiv danturii, deoarece poate crește riscul de carii dentare.
Evitați practicarea sporturilor de contact fără o protecție dentară
Dacă practicați sporturi de contact sau activități care prezintă riscul de lovituri la nivelul feței, este obligatoriu să purtați un dispozitiv de protecție pentru dinți. În acest mod, puteți preveni nu doar spargerea dinților sau apariția rănilor la nivelul gurii, ci și deteriorarea aparatului dentar. Uneori, chiar și șocuri sau impacturi minore pot duce la deteriorarea aparatului.
Mergeți cu copilul la stomatolog încă din primul an de viață
Într-un final, un sfat pentru părinți: vizitați medicul pedodont încă din primul an de viață al copilului, pentru a preveni apariția afecțiunilor orale sau a complicațiilor lor.
Controlul stomatologic efectuat încă de la apariția dinților de lapte, deși ar putea părea prematur pentru anumiți părinți, aduce numeroase beneficii și previne apariția problemelor dentare în viitor.