Antena 3 CNN Life ''În luna de miere, soțul meu m-a scos… la produs''. Povestea halucinantă a unei tinere din Timişoara

''În luna de miere, soțul meu m-a scos… la produs''. Povestea halucinantă a unei tinere din Timişoara

1 minut de citit Publicat la 17:37 17 Noi 2016 Modificat la 17:37 17 Noi 2016
girl-1064664_640.jpg
foto: pixabay.com

O tânără timişoareancă a povestit pentru Libertatea cum a ajuns, din tânără proaspăt căsătorită, damă de companie în Paris.

''Cine n-a visat măcar o dată în viață să plece la Paris, fie și într-o simplă călătorie, d-apăi în luna de miere?! Doamne, nu cred să fi fost vreodată mai fericită ca în ziua aia, parcă și vedeam: eu, Valentin, plimbări și sărutări sub clar de lună prin Montmartre. și am ajuns la Paris, dar luna mea de miere a fost… de fiere.

Nici măcar acum nu mi-am revenit, când vă scriu. De ce pun pe hârtie ceea ce am trăit? Fiindcă de prea multe ori suntem orbi și nu vedem că sub chipul blândeții se ascunde un suflet rău, inuman. Vedem numai ceea ce dorim, dar și celălalt își joacă foarte bine rolul și ne păcălește. Ghinionul nostru e că nimerim peste omul nepotrivit, într-un moment potrivit. Așa am pățit eu cu Valentin.

Mă aflam în vacanță, la mare. Totul era minunat. Nisipul fierbinte în care-ți afundai picioarele, valurile, pălăriuțele colorate și ochelarii de soare, bronzul de pe năsucurile copiilor, totul, dar totul te îndemna să trăiești.

Întâlnirea cu Valentin a fost simplă, atât de simplă! Eram pe plajă, la rând la gogoși – vai, ce-mi mai plac! – și un tip a intrat în față, cu tupeu. Nimeni n-a zis nimic, în afara unui tânăr înalt, bronzat, drăguț. L-a pus pe fugă imediat, fără să-i vorbească urât sau să-l amenințe. Tipul s-o fi speriat probabil de alura de sportiv a celui ce-a intervenit, de n-a avut nicio reacție. Pur și simplu a plecat.''

Continuarea, pe libertatea.ro.

×
Etichete: poveste virala
x close