Antena 3 CNN Life Fun Votul la americani. Homer Simpson votează Obama sau McCain? Obama! Ba McCain!

Votul la americani. Homer Simpson votează Obama sau McCain? Obama! Ba McCain!

<1 minut de citit Publicat la 11:03 04 Noi 2008 Modificat la 11:03 04 Noi 2008
Votul la americani. Homer Simpson votează Obama sau McCain? Obama! Ba McCain!
Americanii se întreabă şi astăzi de ce George W. Bush a fost reales în funcţia de preşedinte al SUA. Potrivit unor analişti, ar exista patru curente de opinie despre alegerile din SUA. Primul susţine că Bush nu a câştigat de fapt scrutinul şi că, la fel ca şi în 2000, candidatul republican a ajuns la Casa Albă prin fraudă electorală, graţie posibilităţilor oferite de votul electronic. De altfel, primele exit poll-uri ar fi indicat o victorie a democratului John Kerry. A doua şi a treia variantă implică aportul protestanţilor evanghelişti, respectiv al unei largi pături de americani aplecaţi spre morală, de a căror fidelitate ar fi atârnat voturile în favoarea republicanului Bush, care lasă o ţară în criză adâncă. Ultima teorie implică inerentele contradicţii dintr-o societate în continuă mişcare şi paradoxuri. De pildă: statul Nevada, un ?tărâm al păcatului?, unde prostituţia este pe alocuri legală, a votat pentru Bush.
Pentru cei ce cred că Bush a fraudat alegerile, hazul de necaz ridică moralul:

După modelul Bush, McCain ar putea beneficia de acelaşi tratament, spun răutăcioşii. Homer Simpson luptă cu sistemul şi pierde:

Antena3.ro

×
Etichete: frauda Obama
x close