Antena 3 CNN Life Fun Un soldat rus, "deportat" în Siberia după ce a criticat armata pe muzică rap (VIDEO)

Un soldat rus, "deportat" în Siberia după ce a criticat armata pe muzică rap (VIDEO)

1 minut de citit Publicat la 13:25 03 Oct 2008 Modificat la 13:25 03 Oct 2008
Un soldat rus, "deportat" în Siberia după ce a criticat armata pe muzică rap (VIDEO)
Un tânăr soldat din Rusia, care a realizat un clip video rap despre condiţiile precare din garnizoana sa de lângă Sankt Petersburg, a fost trimis, drept pedeapsă, în Ussurisk, un oraş din Siberia renumit pentru producţia de votcă, săpun, cărbune şi blănuri de nurcă.
Locotenentul Vitali Efremov a adoptat o modalitate modernă pentru a protesta faţă de starea deplorabilă a serviciilor din armată, dar videoclipul postat pe RuTube ? varianta rusească a YouTube ? a stârnit mânia liderilor săi, informează Telegraph.co.uk.
Efremov a realizat un videoclip în stilul scrisorii cântăreţului american Eminem către un fan frustrat, prezentată în melodia Stan. Versiunea lui este o scrisoare către ministrul rus al Apărării, Anatoli Serdiacov, în care se plânge de absolut orice, de la duşuri stricate şi barăci dărăpănate, până la echipament defectuos şi salariul prost.
Filmarea include şi o parte în care soldatul semi-nud se plimbă pe coridoare şi face un duş într-o baie jegoasă. El se mai plânge de faptul că niciun progres nu a fost înregistrat în procesul de garantare a creditelor ieftine pentru soldaţii profesionişti care doresc să îşi cumpere o casă.

Videoclipul a fost publicat iniţial de site-ul rusesc al BBC şi Times Online, după ce a atras sute de comentarii. Conform Times, soldatul a fost catalogat pe blogurile ruseşti ca fiind un ?plângăcios?. Chiar şi colegii lui par să nu îl susţină în acest demers, deşi este un fapt cunoscut că abuzurile şi condiţiile precare din armata rusească sunt la ordinea zilei.
Antena3.ro

×
Etichete: Armata rusa
x close