Mica vedetă este o femelă pe nume Heidi. Ea e originară din statul american Carolina de Sud, unde a fost abandonată, în faţa unui adăpost pentru animale. În mai anul trecut, Heidi a ajuns în Germania, la grădina zoologică din Leipzig, împreună cu sora sa.
Oposumul saşiu a cucerit imediat inimile vizitatorilor şi nu numai. În scurt timp, micul patruped a făcut senzaţie şi pe Internet. Animăluţul are propriul său cont pe Facebook, unde are 70.000 de prieteni. Iar pe YouTube, s-a postat un cântec dedicat lui.
De asemenea, un producător de jucării a lansat pe piaţă un animal de pluş care seamănă perfect cu Heidi.