Antena 3 CNN Life Fun Un consilier din Câmpulung se protejează de Flacăra Violet cu o mantie "magică" (VIDEO)

Un consilier din Câmpulung se protejează de Flacăra Violet cu o mantie "magică" (VIDEO)

1 minut de citit Publicat la 14:29 02 Feb 2010 Modificat la 14:29 02 Feb 2010
Un consilier din Câmpulung se protejează de Flacăra Violet cu o mantie "magică" (VIDEO)
Puterea Flăcării Violet continuă să fie exploatată de politicieni. De această dată, un consilier local de la PRM a fost cel care a decis să apeleze la această formă de protecţie.

Ion Lucaciuc a venit la şedinţa Consiliului Local din Câmpulung acoperit de o mantie violet, încercând să se apere de eventualele atacuri energetice.

Reacţia colegilor a fost pe măsură, aceştia izbucnind în râs la vederea ţinutei "magice". Consilierul nu s-a dat însă bătut şi le-a explicat ce l-a determinat să apeleze la această măsură.

"Aş vrea să vă explic de ce am venit cu această ţinută în această şedinţă. Aţi observat - şi nu este de glumit - că toate semnalele care vin din partea guvernanţilor, inclusiv cele de la Fondul Monetar Internaţional, sunt foarte sumbre şi am tras concluzia că ne aşteaptă vremuri foarte, foarte, foarte dificile. Este firesc, ca cetăţean care vreau să mă protejez - lucru pe care s-ar putea să-l faceţi şi unii dintre dumneavoastră - să-mi iau şi măsuri de protecţie", a explicat Lucaciuc.

"Am ales această cale, protecţia Flăcării Violete, care aţi văzut că are eficienţă foarte mare. Aţi văzut, şi domnul preşedinte a fost ales la al doilea mandat. (...) Mă va proteja, poate şi de şomaj cine ştie", a mai spus consilierul.



Sursă video: Muscel TV

Antena3.ro

×
x close