Antena 3 CNN Life Fun Sporturi despre a căror existenţă nici nu ştiaţi

Sporturi despre a căror existenţă nici nu ştiaţi

1 minut de citit Publicat la 12:46 01 Iul 2011 Modificat la 12:46 01 Iul 2011
Sporturi despre a căror existenţă nici nu ştiaţi
Nu toată lumea este făcută pentru a face sport de performanţă. Dar asta nu înseamnă că cei dornici de mişcare şi de competiţie nu pot lua parte la diverse concursuri, unele dintre ele neobişnuite şi foarte puţin cunoscute.

Huffington Post a descoperit 17 sporturi despre care nici nu bănuiaţi că există şi care pot reprezenta un mod plăcut de a evita plictiseala şi monotonia. Câteva dintre ele par, cel puţin la prima vedere, spectaculoase şi destul de uşor de abordat, în timp ce altele au deja competiţii oficiale.

Dacă aveţi un câine uşor de dresat, puteţi participa la un concurs de dans canin.
 


La prima vedere, cursa de urmărie a unei role de caşcaval pare a fi o misiune uşoară. S-ar putea totuşi să descoperiţi că nu este aşa.
 


Cât de repede credeţi că aţi reuşi să construiţi o piramidă din pahare? Ne permitem însă să vă dăm un sfet: Nu încercaţi asta cu pahare din sticlă.
 


Despre polo se spune că este un sport al oamenilor bogaţi. Noua variantă pare creată pentru cei mai bogaţi dintre cei bogaţi.
 


V-aţi imaginat vreodată că puteţi boxa şi juca şah în acelaşi timp? Dacă răspunsul este afirmativ, atunci nu aţi greşit.
 


Vedeţi şi restul sporturilor mai puţin cunoscute pe Huffington Post.

×
Etichete: polo box sah
x close