Multă lume are în casă zeci de cadouri complet nepotrivite pe care le-au primit de Sărbători de la rude sau prieteni. Şosetele din lână, lumânărelele, pijamalele cu ursuleţi, bibelourile sau cadourile trăsnite de la colegii mai glumeţi sunt doar o parte dintre ele. Mulţi scapă de ele şi le pasează mai departe.
Practic, 50% dintre femei dăruiesc altora cadourile pe care le consideră inutile, în timp ce doar 37% dintre bărbaţi recurg la acestă măsură, arată un studiu al unei societăţi bancare, citat de Evenimentul Zilei.
O altă variantă ar fi vânzarea darului. Obiectul nepotrivit poate fi postat pe siteurile externe sau cele autohtone între 3 şi 30 de zile.
Donarea obiectelor nedorite organizaţiilor caritabile este o altă soluţie pentru a scăpa de darul nedorit.
Românii au şi posibilitatea de a schimba cadouri prin intermediul internetului. Este o tradiţie mai veche în Occident, însă aceasta a fost de curând importată în ţara noastră. Doritorii trebuie să-şi facă un cont, apoi să posteze anunţul şi o fotografie a cadoului pe site şi să aştepte să apară contraoferta. Ulterior, oamenii se întâlnesc şi schimbă obiectele între ei.
Antena 3