Marian Godină a distribuit pe pagina de Facebook un material video care a stârnit amuzamentul fanilor săi. Materialul video prezintă momentul în care un șofer, aflat la volanul unei mașini de lux, reușește să blocheze intersecția dintr-un motiv cel puțin bizar. El nu reușește sub niciun chip să vireze la stânga, ba mai mult reușește să se urce pe bordură cu bolidul.
Polițistul aflat în intersecție se uită uimit la șoferul care se chinuia să vireze la stânga. În cele din urmă, se apropie de mașină pentru a-l întreba probabil ce se întâmplă. La un moment dat, uimit de nepriceperea șoferului, polițistul începe să-și facă cruce.