Robin Hood de România activează în Bistriţa-Năsăud. Omul fura găini şi tot felul de alte mărunţişuri din casele şi curţile celor mai înstăriţi şi le dădea apoi săracilor. Cel puţin aşa şi-a motivat el hoţiile în faţa poliţiştilor. Pentru că, în realitate, ăsta era modul lui de-a face rost de... ţigări.
Dacă igoraţi ochiul vânăt şi freza de punker, cuvintele acestui bărbat vă pot înduioşa până la lacrimi. Aparenţele sunt însă de multe ori înşelătoare. Aşa este şi în acest caz.
Meseria lui nu sunt actele caritabile, ci hoţia. Şi are şi diplomă penală care s-o dovedească. A absolvit de două ori cursurile şcolii vieţii.
Subiectul nostru este însă ceva mai special decât ceilalţi colegi de breaslă. El nu jinduieşte la portofele, casete cu bijuterii sau televizoare, ci la... găini.
Pe lângă pasiunea pentru înaripate, hoţul mai are o pasiune şi pentru istorie. Mai precis, el spune că vrea să-şi facă un muzeu. De aceea, mai obişnuia să fure din casele pe care le vizita râşniţe de piper, mileuri, draperii, tacâmuri şi farfurii. Toate, desigur, tradiţionale româneşti.
Să nu credeţi că bărbatul este un om rău. Ultima dată a fost eliberat din închisoare pentru bună purtare. Tocmai de aceea, dacă se va întoarce acolo din nou, va sta cu 400 de zile mai mult.
Observator