Antena 3 CNN Life Fun "No Woman, No Drive" filmuleţul care ironizează femeile aflate la volan

"No Woman, No Drive" filmuleţul care ironizează femeile aflate la volan

<1 minut de citit Publicat la 12:59 29 Oct 2013 Modificat la 12:59 29 Oct 2013
&quot;No Woman, No Drive&quot; filmuleţul care ironizează femeile aflate la volan
Câteva zeci de femei au luat parte la un protest îndreptat unei legi din Arabia Saudită, care interzice conducerea unui vehicul de către o reprezentantă a sexului frumos.
Multe dintre femeile arabe au postat pe internet filmuleţe în care sunt la volan, exprimându-şi astfel dezacordul cu legea saudită. Însă cel mai viral clip a devenit "No Woman, No Drive"  o satiră a doi comici, pe fondul muzical al lui Bob Marley.

Hisham Fageeh şi Fahad Al Butairi sunt autorii acestei producţii amuzante şi sunt deja celebri în lumea virtuală. Ei spun că nu au nimic împotriva femeilor şi speră ca interdicţia să fie ridicată în viitorul apropiat.

"În esenţă, munca noastră este menită să împărtăşească fericirea şi buna-dispoziţie, nu facem politică", a spus Fageeh pentru The Huffingtonpost.

Clipul a adunat deja peste 3 milioane de vizulizări pe YouTube. Numărul de accesări a crescut semnificativ după ce 14 femei au fost arestate sâmbătă seara, fiind depistate la volan, pe drumurile publice din Arabia Saudită.
 

×
x close