Ea l-a întrebat pe mire cât face 15+6. Răspunsul lui a venit prompt, dar a fost total eronat: 17!
Incidentul a avut loc în satul Rasoolabad, o aşezare situată în zona industrială Kanpur, din provincia Uttar Pradesh.
Familia celui părăsit în faţa altarului a încercat din răsputeri s-o înduplece pe mireasă să revină la sentimente mai bune, dar ea a rămas fermă şi a refuzat motivând că ginerele a minţit-o referitor la studiile sale.
"Cuscrii au tot evitat să ne spună nivelul lui de educaţie. Ne mulţumeam cu şcoala primară. Ceea ce l-a întreabt fiica mea este un lucru mai mult decât elementar, chiar şi un copil de cinci ani ştia răspunsul", a spus tatăl miresei.
Poliţia locală a mediat scandalul iscat între cele două familii, iar cele două părţi implicate au returnat cadourile şi bijuteriile primite înainte de nuntă, a declarat reprezentantul forţelor de ordine, Rakesh Kumar.
În proporţie covârşitoare, căsătoriile tinerilor din India sunt aranjate de către părinţi. De cele mai multe ori, cei doi miri se întâlnesc pentru prima dată faţă în faţă chiar în ziua nunţii lor.