Antena 3 CNN Life Fun Mircea Badea: „Nu se poate să minţi şi în legătură cu timpul de la un cros”

Mircea Badea: „Nu se poate să minţi şi în legătură cu timpul de la un cros”

M.T.
<1 minut de citit Publicat la 12:37 14 Apr 2014 Modificat la 12:37 14 Apr 2014
Mircea Badea: „Nu se poate să minţi şi în legătură cu timpul de la un cros”
În cadrul ediţiei de duminică a emisiunii "În gura presei", Mircea Badea a comentat pe marginea rezultatului înregistrat de fostul premier Emil Boc într-un cros de 6 km, probă din cadrul Maratonului Internaţional Arobs Cluj-Napoca.

„Mi-am propus ca în fiecare an să parcurg cei 6 kilometri. Anul trecut am scos sub şase minute pe kilometru, iar acum m-am descurcat neaşteptat de bine, am încheiat în 21 de minute, ceea ce înseamnă un timp de sub 4 minute pe kilometru”, a spus Boc.

Mircea Badea consideră că fostul premier nu este capabil de o asemenea performanţă: „Bă, minţi! Minţi rău de tot! Cum să minţi în legătură cu aşa ceva? Chiar nu ţi-e ruşine?”.

„Herăstrăul are 5,8 km. Dacă îl faci în 27 de minute, eşti bine”, a spus Mircea Badea.

„Minţi că eşti prim-ministru, când, de fapt, eşti sluga lui Băsescu şi marioneta lui. Minţi că ai guvernat nu ştiu cum. Dar nu se poate să minţi şi în legătură cu timpul de la un cros”, a concluzionat realizatorul emisiunii "În gura presei".

×
x close