"Eu sunt cetăţeanul căruia Kovesi şi Cazanciuc i-au propus să se ocupe de strategia de comunicare a Parchetului. Adică am autoritate atunci când vorbesc despre Parchet, întrucât, iată, aceste două somităţi ale dreptului practicabil în România, m-au găsit potrivit pentru a comunica isprăvile lor profesionale", a povestit realizatorul emisiunii "În Gura Presei".
"În această calitate, de persoană căruia i s-a propus direct şi nemijlocit, de către doamna Kovesi şi domnul Cazanciuc să mă ocup de comunicarea Parchetului, aş dori să mă adresez prin intermediul micului ecran doamnei Kovesi!", a continuat Mircea Badea.
"Înţeleg că Laura Codruţa Kovesi a luat dosarul acela de la Constanţa, acela cu Băsescu Mircea şi l-a adus la DNA Bucureşti. Eu acum nu numai că sper, dar o şi atenţionez, cetăţeneşte: să nici nu-i treacă prin cap să îngroape acest dosar! Ba mai mult decât atât, pentru a da dovadă de consecvenţă şi în faţa Ambasadei Americane, care o protejează şi o premiază, şi nu de favoritisme, sau de acţiuni părtinitoare care compromit total demersul de justiţie, să transmită presei, aşa cum a făcut-o în nenumărate alte cazuri ale interceptărilor din acest dosar", i-a transmis Mircea Badea fostului şef al DNA; Laura Codruţa Kovesi.