Mircea Badea s-a arătat amuzat, joi, de modul în care este scris textul platformei lansate de premierul Dacian Cioloș, comparându-i pe cei care au compus ”decalogul” cu niște elevi de clasa a patra.
”Sunt foarte încântat de decalogul domnului Cioloș. Oameni care scriau așa erau și la mine, când eram în clasa a IV-a. Erau ăia care luau nota 7 și datorită lor am luat eu premiu până când m-am plictisit și am intrat la liceu și după aia nu m-am mai dus la școală. Dar când m-am dus, am luat premiul întâi, pentru că existau astfel de oameni care prin clasa a IV-a scriau compuneri de genul decalogului domnului Cioloș, care ar fi trist, dacă n-ar fi amuzant”, a comentat Mircea Badea, joi, în pasa emisiunii Sinteza zilei cu În gura presei.
”După alegerile din 11 Decembrie 2016, România riscă să aibă în prima linie, să fie condusă de oameni politici cercetaţi penal, cu condamnări penale, oameni care nu mai pot reprezenta viitorul. La 100 de ani de la Marea Unire, România merită o clasă politică cinstită, care să devină un model de etică şi onestitate, nu de populism şi demagogie. Merită un Parlament ai cărui membri respectă justiţia, care ţin cont de nevoile şi de aşteptările societăţii, care lucrează pentru ţară, nu pentru interese private. România are nevoie de oameni politici, demnitari şi oameni de stat vizionari, în serviciul cetăţenilor”, se arată în platforma lansată de premier.