Mesajul arată că știrea conform căreia ”dacă nu urmărești Ambasada Suediei pe Facebook vei avea ghinion 10 ani la rând este parțial falsă”. Parțial falsă pentru că pentru a scăpa de ghinion trebuie să urmărești și contul de Instagram al instituției.
Postarea amuzantă s-a bucurat de aprecierea internauților și a strâns mii de reacții pe rețeaua de socializare.
”COMUNICAT DE PRESĂ:
Biroul de comunicare și relații publice din cadrul Ambasadei Regatului Suediei la București este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele aspecte:
Știrea difuzată în data de 9 ianuarie a.c., apărută pe surse, conform căreia dacă nu urmărești Ambasada Suediei pe Facebook vei avea ghinion 10 ani la rând este parțial falsă.
Pentru informarea corectă și completă a publicului, facem precizarea că vei avea cu siguranță ghinion 10 ani la rând dacă nu ne urmărești și pagina de Instagram: https://instagram.com/swedeninromania
Ca măsură preventivă de protecție împotriva unui potențial ghinion pe termen lung, sfătuim populația să @eticheteze în comentariu mai jos cel puțin un prieten care ar trebui să ne urmărească.
Un prieten @etichetat = un an de ghinion în minus
Doi prieteni @etichetați = doi ani de ghinion în minus
...
Biroul de comunicare și relații publice își exprimă în continuare disponibilitatea de a coopera cu autoritățile române și suedeze pentru combaterea fenomenului știrilor false distribuite online.
București
9 ianuarie 2020”.