Antena 3 CNN Life Fun Medvedev, subordonatul lui Putin într-o problemă de matematică postată pe internet

Medvedev, subordonatul lui Putin într-o problemă de matematică postată pe internet

1 minut de citit Publicat la 22:41 11 Noi 2010 Modificat la 22:41 11 Noi 2010
Medvedev, subordonatul lui Putin într-o problemă de matematică postată pe internet
Foto: Antena 3
Un profesor rus a fost nevoit să retragă de pe site-ul său de Internet o problemă de matematică al cărei enunţ sugera că preşedintele Medvedev este subordonat lui Vladimir este de fapt conducătorul ţării, informează AFP.

"Medvedev trebuie să ghicească numerele imaginate de Putin, în caz contrar el va fi demis din postul său de preşedinte. Cum îşi poate salva el postul ?”

Cam aşa suna enunţul problemei postate de Grigori Cepişev, care conduce un club de matematică pentru copiii din Sankt-Petersburg.

Cepişev a declarat că nu a avut nici o intenţie de a ataca pe cineva din politică, ci de a face exerciţiul mai distractiv pentru copii.

"Nu era nimic legat de politică în această problemă de matematică pe care am inventat-o împreună cu colegii mei pentru copii. S-a vrut pur şi simplu ca problemele să fie mai amuzante, mai interesante pentru elevi", a explicat matematicianul.

Cu toate acestea, el a fost nevoit să elimine miercuri seară această problemă de pe site-ul de Internet al clubului, "la cererea autorităţilor".

Numeroşi analişti continuă să îl considere pe Vladimir Putin, actual prim-ministru, drept adevăratul conducător al ţării.

Putin a lăsat să se înţeleagă, la apropierea alegerilor prezidenţiale din 2012, că ar putea să se întoarcă la preşedinţia Rusiei, după cele două mandate consecutive autorizate de Constituţie, din perioada 2000-2008.

×
x close