Antena 3 CNN Life Fun La nunta asta n-au fost mirii în centrul atenţiei. Ce au făcut naşul şi naşa la un dans tradiţional de au ajuns pe internet

La nunta asta n-au fost mirii în centrul atenţiei. Ce au făcut naşul şi naşa la un dans tradiţional de au ajuns pe internet

P.I.
<1 minut de citit Publicat la 07:42 31 Oct 2012 Modificat la 07:42 31 Oct 2012
La nunta asta n-au fost mirii în centrul atenţiei. Ce au făcut naşul şi naşa la un dans tradiţional de au ajuns pe internet
După slujba de la biserică, unde toată lumea este serioasă şi se gândeşte la cele spirituale, la restaurant, unde toţi invitaţii se adună în jurul meselor, începe distracţia.

Dansuri, hore şi jocuri amuzante menite să stârnească hohote de râs şi să facă din nunta lor un eveniment de neuitat - asta vor mirii să se întâmple. Însă la nunta aceasta, nu cei doi însurăţei au fost în centrul atenţiei, ci naşul şi naşa, care au făcut senzaţie pe ringul de dans.

Cei doi - mai experimentaţi în ale căsătoriei şi... dansului - s-au dat în stambă atunci când au păşit în ring, însă din cauza unei mişcări greşite, naşa a dat cu nasul de podea, în ciuda încercării disperate a soţului ei de a o prinde:


×
Etichete: nunti casatorie nunta
x close