Şi-au schimbat şorţurile cu echipamentul de fotbal. Este povestea unor bunicuţe din Africa de Sud care şi-au făcut echipă de fotbal. Decanul de vârstă al echipei este o bunică de 84 de ani şi este una dintre cele mai bune jucătoare.
Bunicuţele au devenit dependente de sportul rege, iar neobişnuita echipă a fost înscrisă oficial la federaţia de fotbal feminin a Africii de Sud. Pe lângă plăcerea de a juca fotbal, bătrânele descoperă şi efectele benefice ale sportului.
Cea mai vârstnică dintre jucătoare are 84 de ani şi a suferit 3 atacuri de cord în trecut.
Bătrânele sunt un exemplu pentru cei mai tineri dintre locuitorii oraşului.
Cupa Mondială la fotbal se va disputa în anul 2010 , pentru prima oară pe continentul african. Echipa de bunicuţe speră că va putea juca într-unul din meciurile de deschidere ale celei mai importante competiţii a fotbalului mondial.
Antena 3