Românii au știut mereu să facă haz de necaz.
Se spune că în România comunistă zece inşi spuneau bancuri politice: unul dintre ei era turnător, dar nimeni nu ştia care…
Iată câteva dintre bancurile care circulau în acea perioadă:
Ora de educatie sexuala în timpul comunismului
Intră profesorul în clasă, se face linişte şi începe ora. - Tovarăşi, uite cum stă treaba, dragostea între o femeie şi altă femeie este imorală. Între doi bărbaţi e caz penal. Între un bărbat şi o femeie mai merge, dar cea mai importantă şi mai importantă este dragostea de partid şi despre asta vom discuta tot anul.
Bulgar în vacanţă la români
Pe vremea comunismului, un bulgar vine să-şi facă vacanţa în România. Când se întoarce acasă îl întreabă prietenii cum a fost. - A fost groaznic, raspunde acesta. Am stat toata ziua în hotel de frică. - Frică? De ce?? - Fiindcă peste tot am văzut oameni umblând cu ţevi metalice în mână şi întrebându-se unul pe altul: Ai prins bulgarii?! Ai prins bulgarii?
Un internat în Azilul de nebuni e întrebat: - Dumneata de ce eşti internat? - Am vrut să fug peste hotare. - Pentru aşa ceva se stă la închisoare, nu la balamuc. - Da, dar eu am vrut să fug în Uniunea Sovietică"
Supa de pui în comunism: pui apă, pui sare, pui morcovi, pui roşii, pui nu mai pui că deja ai pus de patru ori"
sursa: Adevărul